Credinţa vede măreţia lui Dumnezeu
Motivul pentru care păcătosul mândru se teme atât de puţin, iar sufletul disperat atât de mult, este că ei nu cunosc măreţia lui Dumnezeu. Dar Sfânta Scriptură le poate vindeca pe amândouă:
"Opriţi-vă şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu."
Aici, Tatăl spune:
"Să ştiţi că EU sunt Dumnezeu şi pot ierta cele mai mari păcate; încetaţi să Mă dezonoraţi cu gândurile voastre de necredinţă."
Credinţa Îl reprezintă pe Dumnezu ca atare. Pentru a putea şti Cine este Dumnezeu, noi trebuie să ne gândim la măreţia Lui - El nu este numai înţelept, ci NEMĂRGINIT de înţelept, nu este numai puternic, ci ATOTPUTERNIC. Numai credinţa poate stabili acest principiu în inima omului, astfel încât faptele lui vor începe să fie în acord cu măreţia lui Dumnezeu.
Unii spun că ei cred în îndurarea nemărginită a lui Dumnezeu. Dar dacă ei continuă să poarte flacăra iadului în inimile lor deznădăjduite, ei nu L-au văzut pe Dumnezeu în măreţia îndurării Lui. Disperarea unui om constă în faptul că el crede despre păcatul său că acesta este infinit, dar Dumnezeu neagă acest lucru. El devine atunci asemenea evreilor necredincioşi:
"Ei nu şi-au adus aminte de mulţimea îndurărilor Tale; şi au fost neascultători la mare, la Marea Roşie."
Ei nu puteau sa vadă în Dumnezeu un ajutor suficient pentru o astfel de încercare. Tot ce vedeau era o mulţime de egipteni care veneau să-i ucidă şi o mulţime de ape în care să se înece. Astfel, sufletele deznădăjduite văd o mulţime de păcate care-i condamnă, dar nu văd nemărginita îndurare divină pentru a-i salva.
Raţiunea are o statură mică, precum Zacheu, şi nu poate găsi îndurare într-o mulţime de păcate. Numai credinţa poate atinge făgăduinţa; numai atunci sufletul Îl va vedea pe Isus. Credinţa acordă un surplus de încurajare din partea lui Dumnezeu:
"El nu oboseşte iertând"; "El va călca în picioare nelegiuirile noastre; şi vei arunca în fundul mării toate păcatele lor."
Acesta este limbajul credinţei: Dumnezeu iartă cu o îndurare nemărginită! O piatră aruncată în ocean nu este doar acoperită şi înmormântată la mare adâncime.
Dumnezeu va ierta cele mai mari păcate ale tale, spune credinţa, după cum marea înghite o pietricică aruncată în ea. Câteva păcate turnate asupra cugetului, precum o găleată de apă vărsată pe pământ, ajung sa fie luate ca un adevărat potop; dar cel mai mare păcat aruncat în marea îndurării lui Dumnezeu nu va mai fi niciodată văzut. Astfel, "se va căuta nelegiuirea lui Israel", spune Scriptura, "şi nu va mai fi, şi păcatul lui Iuda şi nu se va mai găsi".
În orice caz, uneori omul poate fi convins pe deplin de îndurarea lui Dumnezeu şi, totuşi, să se teamă că sfinţenia Lui va anula îndurarea pentru astfel de păcate mari.