Rugăciune de nuntă
Autor: Emanuel Hasan
Album: A.N.F.R.
Categorie: Nunta
Pe drumul care duce spre cerul strălucit,
Un mire și-o mireasă de astăzi au pornit.
O, Tată sfânt din ceruri, păzește drumul lor,
Pe calea către Tine Tu să le fii Păstor!
Arată-le cărarea mereu prin Duhul Sfânt,
Nicicând să nu se-abată de la al Tău Cuvânt!
O, Tată, jos, în lume, necazuri vor avea
Dar Te rugăm prin toate să-i ții cu mâna Ta!
Să nu îi lași vreodată pe mâna celui Rău
Ci să îi ții în Tine, mereu pe brațul Tău!
Îți mulțumim, o, Tată că-n Tine i-ai unit
Prin dragostea divină a Fiului iubit!
O, Preaînalt Părinte, Tu totul vezi și știi,
Tu știi că lumea-aceasta nicicând nu-i va iubi;
Căci ei nu sunt din lume, ci sunt ai lui Hristos
Și sunt iubiți de Tine, cum Fiul Tău a fost!
De-aceea, sfinte Tată, îȚi cerem să privești
Asupra lor cu milă, mereu să îi păzești. .
Iar când pe drumul vieții furtuna va veni,
Ascunde-i Tu în Tine până se va sfârși!
O binecuvântare fă-i pentru cei iubiți
Și pentru cei ce-s astăzi prin Domnul mântuiți!
Iar lumea-n ei să vadă Lumina ce s-a dat
Pentru salvarea lumii din noaptea de păcat.
Te mai rugăm, o, Tată, prin harul Tău ceresc,
Cu roadele iubirii să-i binecuvintezi!
Iar casa lor în toate să fie-un colț de cer
Până când ce e veșnic se va-ntregi-n etern!
O, sfinte Tată veșnic, fă ca din casa lor
Să se înalțe-ntruna doar laude și cântări!
Dă hrană-mbelșugată în fiecare zi
Și să nu ducă lipsă atât cât vor trăi!
O, Tată, dacă boala vreodată-i va-ncerca,
Prin Sângele Salvării ce-a curs la Golgota,
Atinge-Te în milă, ca-n loc de întristări
Să fie pace-n suflet și către cer cântări.
Cuvintele sărace poate că nu ne-ajung
Și nu știm să cuprindem nevoile ce sunt. .
Dar Tu le știi pe toate și poți să împlinești
Nevoile ascunse ce doar Tu le cunoști!
O, Tată sfânt din ceruri, știm că vei împlini
Tot ce-am cerut noi astăzi pentru acești iubiți;
Și că vei face multe și mult mai mult de-atât
De cât în rugăciune noi astăzi Ți-am cerut!
Căci cererile noastre și tot ce-n rugă-am spus
Ți le-am cerut, Părinte, prin Fiul Tău, Isus!
Îți mulțumim din suflet de harul minunat,
De-această sărbătoare, de ziua ce ne-ai dat!
Și-n mâna Ta cea sfântă, ne-ncredințăm smeriți
Pân' vom pleca acasă, cu sfinții Tăi iubiți!
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/136201/rugaciune-de-nunta