Sclipește-n noapte o pajiște de astre,
Duios îngână Cerul, feeria lor,
Lacrimi de Iubire, dorurile noastre,
Laude-nălțate spre Domnul domnilor.

Din Iubirea sfântă, scântei fără moarte
Luminează calea, din vasele de lut,
Poartă mărturia Jertfei, mai departe,
Vestea mântuirii prin sfântul Legământ.

Fundalul înnegrit de ură, de păcat,
Le accentuează conturul luminos,
Fărâme din Iubirea-n care-am înviat
Duc pe-ntreg pământul, chipul Lui Cristos.

În mijloc de codru, oaza de Lumină,
Astâmpără foamea și setea de-Adevăr,
O beteală-a Crucii, aura divină
În care se scufundă Raze vii din Cer.

Clipiri de diamante dintr-un Rug aprins,
Purtate de talazul vânturilor reci,
Întețesc o Torță care nu s-a stins,
Stâlpul rezistenței, dăinuind în veci.

Într-o zi Isuse vei poruncii furtunii,
Vântul va întoarce scânteile-napoi
În Rugul aprins din dealul Căpățânii,
În Iubirea-n care ai ars și Tu și noi.

Când va suna goarna, în zborul triumfal
Va pleca Iubirea-n straie de Mireasă,
Vor fremăta în urmă-i, lacrimile val,
La brațul Mirelui se întoarce-Acasă.

Amin!