„La sfârșitul secolului al XX-lea, societatea vestică apreciază mobilitatea individuală la fel de mult ca altele în istorie. În trecut, creștinii nu s-au îndoit că mobilitatea este dezirabilă. Dimpotrivă, Noul Testament pare să susțină o perspectivă care nu ține mult la o anumită localizare geografică și îi îndeamnă pe creștini să-și găsească rădăcinile în Cristos și în părtășia credincioșilor. Vechiul Testament pare să arate însă că a avea „rădăcinile” într-un loc anume este important pentru identitatea personală și stabilitatea socială. Studiul de faţă urmăreşte să arate că perspectivele Vechiului și Noului Testament asupra rădăcinilor sunt compatibile. Creştinii trebuie să păstreze tensiunea ce rezultă din recunoaşterea importanţei rădăcinilor în viaţa lor personală (respectiv în politicile publice) şi recunoaşterea, în acelaşi timp, a faptului că Domnul Isus le poate cere oricând să-şi lase casa şi chiar familia şi să Îl urmeze.”