Clipe de-ncercare
Autor: Nănău Adinuţa
Album: Priviri către cer
Categorie: Slujire
Prin clipele de încercări
Prin care sunt trecută
Am învăţat să mă încred
În Cel care nu uită.

Un lucru mare-am învăţat
În viaţa-mi trecătoare
Să-I mulţumesc de ce mi-a dat
Prin Milă şi-'Ndurare.

Şi-n viaţa mea din orice zi
Să fiu doar mulţumită
În juru-mi să văd bucurii
Şi să nu treacă-o clipă

Lui Dumnezeu să-I mulţumesc
Că-s încă în picioare;
Să am respect, să preţuiesc
Bune, rele sau amare.

Prin multe, multe încercări
Vedea-vei cum vei creşte
Şi mulţumindu-I de dureri
El te înţelepţeşte.

Şi-am învăţat încă ceva;
Nicicând să nu fiu tristă
Prin tot ce fac, prin viaţa mea
S-arăt că-s fericită.

Să am zâmbetul pe faţă
Surâsul în privire
Şi-n orice dimineaţă
Să mă-ncarc cu iubire.

Să merg privind înainte
Cu ochii aţintiţi în sus
Şi să-mi doresc fierbinte
Să fiu, aşa cum El mi-a spus.

Să-nveselesc pe cel ce-i trist
Pe răni turnând balsamul
Să am dragostea lui Crist
Şi să-mblânzesc duşmanul.

Să nu las cu stomacul gol
Pe-acel care-i flămând
Să dau o pătură, un ţol
Celui, ce stă tremurând.

Să dau o mâna de-ajutor
Acelui ce nu poate
Şi celui ce-i şovăitor
Celui ce stă în ,,noapte''

Să-i dau îndemn, să îi arăt
Drumul spre veşnicie
Calea ce duce spre Cel Drept
Spre-o nouă-Mpărăţie.

Să nu mă gândesc la ,,mâine''
Nici ce gura-mi va vorbi
Pentru-aceasta are Cine
Şi mă va călăuzi.

Eu, să merg doar înainte
Încrezătoare-n Dumnezeu
Lângă Cel care-mi surâde
Şi mă sprijină mereu.

A.N 8.04.2015 Firenze
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/136668/clipe-de-ncercare