Am vrut...
Autor: Alexandrina Tulics
Album: Colț stelar
Categorie: Laudă și închinare
Am vrut...

...Am vrut să rup din curcubeu, bucăți;
Din el să-mi fac maramă,
Din nori să-mi fac un pat de fulgi,
Pe el Iubirea să m-adoarmă.

Am vrut să plâng cu stropi de ploaie,
Peste sufletu-nsetat
de părtășii de curăție,
Să-l-ndrept spre Cel Înalt.

Am vrut să zbor ca porumbeii,
Să duc până la margini de pământ,
Solia vieții fără moarte,
Puterea sfântului Cuvânt.

Am vrut s-adun ca și albina,
Nectar din orice floare,
S-aduc la stupul veșniciei,
Prin ascultare, miere ce nu moare...

Am vrut să mă îmbrac în stele,
Să fiu cât mai aproape de Luceafăr,
Să lumineze peste mine,
'N lumina-I să m-acopăr...

Am vrut să fiu un izvoraș,
Ce curge-n curăție,
Să Te slujesc, curgând sfios,
'Mbracată-n in subțire...

9 mai 2015
Sanda Tulics




La mulți ani, Christa Beatrice!
Dumnezeu să-ți fie călăuza veșnic!








Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/136674/am-vrut