Cu umilinţă mă închin Părinte!
Autor: Maria Luca
Album: Clocot de cuvinte
Categorie: Laudă și închinare
Cu umilinţă mă închin Părinte
Şi azi în faţa măreţiei Tale
Mi-e sufletul izvor de bucurie
De cântec, adorări şi osanale...
Şi mâinile spre ceruri le înalţ
Să Te cuprind cu braţele de dor
O, Tată...aripi de-aş avea, spre Tine
M-aş avânta ca pasărea în zbor...
Să mă ating de poala hainei Tale,
Să-Ţi simt iubirea ca un râu divin
Din care sorb cu sete şi credinţă
Să prind puteri în vremuri care vin...
O, Tatăl meu...mă-nchin cu umilinţă
Şi vin în faţa Ta cu mulţumire
Dar greu găsesc cuvinte să exprime
Recunoştinţa mea şi-a mea iubire...
Şi-atunci Te rog, apleacă-Te spre mine
Mi-e inima o carte ce-i deschisă...
Citeşte-o Doamne şi-ai să vezi iubirea
Ce-i mai presus de fire...necuprinsă!
Vulcan-28-04-2015
Mary
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/136914/cu-umilinta-ma-inchin-parinte