’’Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele’’. 2 Timotei 3:1

      Posibilitati de finantare, binecuvantati din belsug, granite deschise; sa fie astea vremuri grele? Nu despre asta spunea Pavel - vremuri grele pentru suflet, spiritualitate scazuta si o forma de evalvie, pentru ca unul din marile lucrari in viata este sfarsitul, dar un sfarsit bun.

      Trăim vremuri de criza. Criza lipsei de dragoste față de Dumnezeu și dragoste față de frați și față de lumea pierdută în păcate și stricăciune e aproape în toate bisericile. O stare de moleșeală, de adormire spirituală a pătruns pe nesimțite și în bisericile noastre, nu numai în cele oficiale. Unele au încă o prezență frumoasă, dar lipsește puterea și lipsește roada. Unii obosiți au suspendat un serviciu de închinăciune de duminică după masa, căci poporul nu vine la Casa Domnului.

      Ocupaţi cu camerele de luat vederi, cu programele şi cu datul bine la public, ocupaţi cu imaginea proprie şi şedinţe de comitet, lăsăm să cadă în marea indiferenţei, neînţelegerii şi irosirii o întreagă generaţie.

       Fără să ținem seama, s-a dezvoltat gustul de predicatorie. Și Duhul Sfânt, și orele de rugăciune sunt tot mai neglijate. Se pune un frate mai slăbuț să o conducă. Ori, forța bisericii, nu stă în oratorie, ci în rugăciune. Și iată, pe nesimțite, am ajuns la o stare de răcire a dragostei, un fel de apostazie (2 Timotei 3:5). Unii vor zice: „Am ajuns la ceea ce s-a profețit.” Nu, nu trebuie să gândim așa. Nu noi suntem în funcție de proorocie, ci Duhul profetic a știut mai dinainte cum vor fi unii și a dat înștiințarea, ca noi să nu ajungem în acea stare.

       Majoritatea dintre noi cred ca, Hristos revine inainte de necazul cel mare, dar cine se pregateste de plecare? Evenimentele si profetiile arata ca este gata sa revina, este chiar la usa dar parca am adormit cuprinsi in somnul amortirii si ne uitam spre cer ca spre un loc inchis pentru eternitate, totusi, EL REVINE!

       Dumnezeu e izvorul Dragostei, a căldurii spirituale. Prin îndepărtarea treptată de El, am ajuns la un formalism uscat. Rugăciunea nu poate fi substituită cu nimic. Ea e părtășia prin Duhul Sfânt cu Dumnezeul nostru mare. Celelalte fără ea, devin surogate. Nu e de mirare că nu mai e căutarea celor pierduți. În cele mai multe locuri la botez sunt doar unii copii ai pocăiților, și din aceia unii fără nașterea din nou. Când nu e părtășie sfințitoare cu Dumnezeul Preasfânt, valuri de păcătoșenie inundă bisericile: prefăcătorie, minciuni, plăceri, avorturi, divorțuri, dușmănii. Și Biserica nu mai e Biserică, ci sinagogă a Satanei. Trebuie să ne trezim, să ne pocăim. Realitatea trebuie să ne zdrobească inimile. Înapoi, conform Cuvântului, la post și rugăciune! E vreme târzie. Venirea Domnului e mult mai aproape. Și ce mare e răspunderea noastră!

         Fiecare să înceapă cu el. Dați valoare rugăciunii personale. Domnul Isus a zis: „intră în odăița ta, închide ușa”, adică izolează-te de toate. Lasă televizorul, lasă internetul și toate afacerile. Privește-te pe tine în lumina LUI, smerește-te și roagă-L ca prin Duhul Sfânt să te facă o forță spirituală pentru ridicarea Bisericii și pentru mântuirea multor păcătoși. Topiți-vă în fața LUI pentru răcirea dragostei. În toate trezirile spirituale, Dumnezeu s-a folosit de oameni ai rugăciunii. Fiți la îndemâna LUI. Lumea pierdută așteaptă după trimiși ai Lui Dumnezeu, care să-i ia de mână, ca îngerii pe Lot și să-i scoată din Sodoma de azi.