Simon Petru, drept răspuns, I-a zis: „Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!” (Matei 16:16)

   Mărturisirea lui Petru a urmat după moartea lui Ioan Botezătorul. Dar după aceasta, îndată Petru a suportat o experiență de credință de întărire și de transformare. Între aceste două evenimente, Isus i-a dus pe ucenicii Săi în Cezarea lui Filip.. Acest oraș se afla lîngă un izvor, care curge în Iordan, și care curge în vale linistit, și care sunt înconjurati de palmieri stătătoare. Și peste tot se înalță încoronata munte de zăpadă Hermon. În acest loc deosebit de frumos Isus a ridicat întrebarea: „Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul omului?” (Matei 16:13).

   Să-L recunoști pe Isus ca proroc nu era deajuns. El a s-a apropiat de întrebarea principală: „Dar voi, cine ziceți că sunt Eu?” (15). Cu un caracter zelos de la sine Petru a răspuns pentru toți: „Tu ești Hristosul” (16). Careva dintre ceilalți ucenici, posibil, n-ar încerca să facă o așa cuprinzătoare declarație isteață. Devotamentul pasionat a lui Petru, cu toate acestea, a luat startul în credința profundă a apostolului. Se apropia următoarea sărbătoare a Paștelui și, Isus știa ceea ce Petru nu ar fi putut prevedea - proclamarea lui Hristos ca Rege în Ierusalim care ar însemna o moarte sigură.

   Într-un cuvînt „Hristos”, Petru a exprimat totul - „uns ca împărat Mesia”. Cu toate că evreii demult așteptau venirea lui Mesia, dar atunci cînd de fapt El a apărut, el le-a dat mult mai mult decît ei s-au așteptat sau erau gata să primească. El a fost  sfînt, coborîndu-Se de la Însuși Dumnezeul viu, avînd viață în Sine.

   Din multele nume ale lui Isus „Hristos” - cel mai important. „Hristologie” - este zona de cunoștințe, care studiază persoana și lucrarea lui Isus Hristos și atitudinea Lui față de noi. Noi folosim cu încredere în sine termenul „națiuni creștine”. Biserica timpurie, cu toate acestea, nu a luat numele de „creștină”. Ei se numeau „frați”, „sfinți” sau ”credincioși”. Termenul de „creștini” le-au dat lumea greco-romanii. Luca scrie că „un număr considerabil de oameni”, în Antiohia „pentru prima dată a început să fie numiți creștini” (Fapte 11:26). Mai tîrziu, Petru i-a sfătuit pe credincioși să nu le fie „rușine” să sufere „ca creștini”, dar să-L proslăvească pe Dumnezeu sub acest nume (1 Petru 4:16).

   Primind numele lui Hristos, recunoaștem divinitatea Sa și puterea de mesianitate a Sa. Dacă nu ne ajunge credință ca șă-L recunoaștem deschis, atunci noi nu putem pe dreptate lua numele de creștini.

    Rugăciune:

    Isuse Hristoase, eu cred, că ești Fiul lui Dumnezeu. Voi purta mereu numele Tău cu mîndrie și loialitate.