Mireasă
Autor: Alexandrina Tulics
Album: Colț stelar
Categorie: Nunta
Mireasă

Florile albe brodate pe crengi,
De mâini pricepute, mâini îngerești,

Voal de mirese zâmbesc pur-candid,
Parfumate ferestre spre cer se deschid,

Miere în rugi și dor cu suspin,
În cerescul parfum doar Ție mă-nchin,

...Albul de rai zâmbește pe plai,
Pene-porumbei cu ciocuri scântei,

Duc spre infinit rugi în cânt-rostit,
Rochia - Mireasă în iubiri se țeasă,

Ca să-L întâlnească și să o pețească,
Fiul Îndurării, s-o ducă... Acasă.


Sanda Tulics- 28 mai -2015
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/137195/mireasa