Nu este...
Autor: Viorica Stela Dan
Album: Bobite de roua
Categorie: Incurajare
NU ESTE...

Nu este clipă, care să treacă,
Fără ca inima să Te dorească,
Gândurile spre Tine se-ndreaptă,
Și glasul Tău să-l audă așteaptă.

Nu este oră, care să se ducă,
Ce spre iubire să nu conducă.
Când Isuse, Tu ești cu mine,
Și-n brațele Tale mă ții bine.

Nu este zi să se sfârșească,
Și nădejdea să nu-mi crească.
Când fiecare zi e o minune,
Și mărturia izbăvirii pune.

Nu-i săptămână să se scurgă,
Ce mulțumiri să nu-mi smulgă.
Fiecare cuvânt al Scripturii,
Mă scoate din capcanele urii.

Nu este o lună traversată,
Să nu fie măcar o minune dată.
Ce sufletul să nu o vadă,
Că e a iubirii Tale dovadă.

Nu este an, care să zboare,
Să nu mă scoți biruitoare.
Fiecare clipă cu Tine-i fericire,
De o petrec în deplină sfințire.

Nu este viață mai minunată,
Ca cea de Tine, Tată, dată.
Mă-ncred în Tine cu fermitate,
Nu pot sta, de Tine, departe.



Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/137219/nu-este