De câte ori văd o mireasă și al ei mire la altar
Imi zboară gândul către Tine, Mire iubit primit în dar.
Și-n ochii năpădiți de lacrimi îi văd ca-n ceață pe cei doi
Iar gândul meu zboară departe la clipa zilei de apoi...
Aș vrea să fiu și eu Mireasă însă nu singură cum sunt
Ci sus, cu Tine, în odaie, să-ți fiu Mireasă, Mire scump! . .
Știu bine sfintele cuvinte spuse de Tine pe pământ:
Că vei veni, Te vei întoarce să-ți iei Mireasa-n cerul sfânt!
Te-am așteptat atâta vreme și încă voi mai aștepta,
Până pe bolta luminoasă va răsuna trâmbița Ta! ...
Până când vocea Ta duioasă de Mire drag voi auzi:
"Mireasa mea, vino acasă! Înalță-te spre veșnicii!
Atunci cu mâinile întinse spre Tine Mire voi veni
În zbor de albă porumbiță, pe norii albi ne-om întâlni!
Mă vei lua atunci în brațe, îȚi voi vedea chipul iubit
Ce l-am văzut doar prin credință și prin Cuvântul Tău slăvit!
Tu-mi vei vedea veșmântul care cu scumpătate l-am păstrat
Să fie alb precum zăpada, mereu să fie nepătat!
Apoi, cu Tine mână-n mână, spre veșnicie voi zbura
În nesfârșita bucurie căci a venit și ziua mea!
În cântece de fericire se va deschide poarta-n cer
Ca sa intrăm, să-nceapă nunta ce mi-ai promis, Mire etern! . .
*
Deschid din nou ochii în lacrimi și-aud cuvinte dulci, cerești:
-Cum și-a iubit Hristos. . Mireasa, putea-vei și tu s-o iubești? . .
-Da, tot așa voi fi-n iubire, iubind-o până la sfârșit
Și dăruit mereu în toate cum numai El s-a dăruit!
Și alte lacrimi îmi inundă ochii spre ceruri îndreptați
Și realizez că nu sunt singur, ci mulți la cer vom fi luați!
Căci mulți ca mine sunt mirese și multe-n Casa Celui Sfânt
Dar ne-om uni să fim doar una când vom pleca de pe pământ!
Să ai o haină de-alb curată e cel mai scump și nobil dar
S-ajungi în patria cerească unde e veșnicul altar!
***
Mai sunt veșminte-n lume multe, dar nu de alb imaculat
Ci stacojii, albastre, roșii, care sclipesc foarte ciudat. .
Dar chiar de iau privirea lumii, sclipirea lor e din abis
De-acolo vin, acol' vor merge, nu pot intra în Paradis!
Cum să-ți închipui o mireasă cu un veșmânt de... stacojiu? ? ...
Nu seamănă defel a nuntă, ci-a Babilon și a pustiu!
A stricăciune, imitație a ce a fost instituit
Chiar de Isus, frumosul Mire ce mult Mireasa și-a iubit!
Sus în odaia cea de nuntă nu-i loc pentr-un veșmânt pătat,
Pentru veșminte cu sclipire de stricăciune și de iad!
În ceruri intră doar Mireasa, înveșmântată pentru cer!
Pentru o nuntă minunată cu Mirele Emanuel!
*
Și-acum din nou în rugăciune, cu gândul meu spre cer m-avânt
Să-ți spun din nou iubite Mire că Te aștept atât de mult. .
Te-am așteptat atâta vreme și încă voi mai aștepta
Până pe bolta luminoasă va răsuna trâmbița Ta!
Până când vocea Ta duioasă de Mire drag voi auzi:
Mireasa Mea, vino acasă! Înalță-te spre veșnicii!
Amin!