Mândria pare dulce dar e doar un venin
Ce otrăvește duhul și-l poate duce-n chin.
Ea e originară din mândrul Lucifer,
Cel mai frumos odată, dar aruncat din cer.
Mândria-i ca păunul ce umblă-nfumurat
Umflându-se în pene să fie observat.
Păunul mai și umblă, mai stă puțin și-n loc
Soarbe priviri și laude, cu satisfacție-n ochi:
-Privește, casa asta e tot ce mi-am visat,
E ca într-o poveste, e cum o vreau, palat!
Mai am și limuzine, mașini de zeci de mii
Și-o curte impozantă, cum nu vezi la vecini!
Afacerile mele mereu tot înfloresc!
Sunt mândru, zic, de mine, am tot ce îmi doresc!
Apare-apoi și lauda, răspunsul așteptat
Cu-atâta frenezie, de omul cel bogat:
-Ce mult aș vrea ca tine, să fiu și eu cândva,
Să am și eu de toate, chiar azi de s-ar putea! ...
Și-n omul dinlăuntru se umflă-acel păun
Care pe om îl face să se cheme: nebun!
Căci chiar așa-l numește Isus pe cel bogat
Ce-adună la gunoaie și nu dă la sărac!
Iar sufletul rămâne la moarte osândit,
El, cel mai de valoare, darul neprețuit! ... . .
Și-n alte, alte-exemple se poate prezenta
Mândria care roade din sufletul de nea:
Vezi tu, ce măiestrie, cât sunt de priceput? !
Nu-i nimenea ca mine, cine m-a întrecut?
Cum eu lucrez de bine, hehe, tu nu mai vezi,
Știu să le fac pe toate, de toate eu lucrez!
Întreabă doar de mine, sunt cel mai cunoscut
Mă mir că pân-acuma de mine n-ai știut! ...
Sau: -Știi cât sunt de mare, ce influență am,
Pot să unesc pe-oricine, dar pot și să destram!
Eu când vorbesc odată, tac toți în jurul meu!
Nimeni nu-mi stă în față, sunt cel mai bun, da, eu!
Sau: Eu le știu pe toate, până și viața ta!
Am ochi chiar și la spate, și-ți spun: va fi așa!
Cum ți-am mai spus 'nainte, deja știu cum va fi!
Sunt prea versat în toate, nu pot nicicând greși!
O alta spune: Doamne, dar am niște copii
Cum toți părinții-n lume asemeni și-ar dori:
Cei mai frumoși! . . la școală, . . cei mai inteligenți,
Precum au fost părinții! Sunt cei mai eminenți!
De-ai vrea o zi și-o noapte pot să-ți vorbesc de ei,
Nu mă mai satur, sincer, să-ți spun că sunt ai mei!
Sau alta încă: -Nu știi? . . Acela-i soțul meu!
Sunt mândră ca soție, plină de bani mereu!
Cu-așa un soț mă laud, descurcăreț și bun,
Bărbat frumos și falnic, cum asta multe-mi spun!
Că multe-ar vrea ca mine să fie, da-n zadar!
Nu poate-avea oricine așa un soț, un dar!
Un altul: -Cu mândrie privesc la tot ce am
Și când privesc în urmă pot numai să exclam!
Cine-a mai fost ca mine? Eu chiar m-am descurcat!
Nu-s sărăntoc ca alții, azi sunt realizat!
Și asta doar prin mine și prin puterea mea
Prin mintea-mi sclipitoare și nu prin altceva!
Un alt exemplu încă: Știi bine cine sunt
Și știi și ce profesie am eu, deci nu, nicicând
Nu pot umbla cu omul sărac și peticit,
Eu am o reputație, eu sunt un om vestit! ... Așa e omul mândru, fără de Dumnezeu,
Mereu același cantec îți cântă: eu, eu, eu!
Mai trist e când mândria intră în locul sfânt:
Ah, cât mai pot de bine și de frumos să cânt!
Cu ce lascivă voce mai pot impresiona!
Cât de provocatoare se-aude vocea mea!
Îți spun atunci: te-ntoarce la Dumnezeul viu
Și plânge-ți azi păcatul, mâine va fi târziu!
Să cânți lasciv în Templu, unde-i prezent Cel sfânt
Și să mai fii și mândru e goană spre mormânt!
Nu te-nșela, surioară sau tu, frate iubit:
Nicicând El nu se lasă de voi batjocorit!
Mai sunt și alte cazuri: Eu predic de ani buni,
Familia mea se trage din credincioși străbuni!
Sau: Sunt văzut prea bine: și cânt și dirijez,
Ba încă mai și predic, și-n comitet vorbesc!
Ba chiar la instrumente sunt bun și înțeleg
Când altul nu-nțelege cum lucrurile merg!
Sau: Vezi ce poezie sau ce îndemn am spus? !
În urmă-mi adunarea a fost jar spre Isus!
Sau: Hmm, cu ce mașină mă afișez mereu
Să vadă lumea, frații "cât o mai duc de greu"!
Mai este o mândrie de care n-am vorbit:
E clasica mândrie a celui "pocăit":
Ei vezi, ei toți sunt mândrii, eu, însă sunt smerit,
Mereu fără cravată, de Domnul sunt iubit!
Mai mult decât aceștia, eu sunt al lui Isus,
Urmez cărarea veche ce duce-n ceruri sus!
Îți spun atuncea frate, că ești la fel ca cei
Ce au mândrie-n suflet, oricare ar fi ei!
De aceea-n pocăință întoarce-te spre cer,
Lăsând smerenia falsă ce duce spre infern!
***
Mândria e un cancer ce roade miezul sfânt
Al sufletului veșnic să-l ducă spre mormânt!
Din Diavol e mândria și-n iad aduce rod
Și chiar în Casa Sfântă ar face ea prăpăd
Dar noi, fii ai Luminii, umpluți cu Duhul Sfânt
Să-i stăm toți împotrivă cât fi-vom pe pământ!
Să nu ne pierdem cerul și-orașul pregătit
Ce-n mii și mii de vise atâta l-am dorit...
Ascultă-ne din ceruri, o, Tatăl nostru scump! . .
Stârpește azi mândria din Templul Tău cel sfânt! ...
Și dă-ne-n duh smerenia, podoaba cea de preț
Cu care să ajungem pe plaiul Tău, ceresc! . .
Căci nu am vrea vreodată să fie-acel ceva
Ce-n veci să ne despartă de sfântă fața Ta!
Ne ține lângă Tine și mustră-l pe cel Rău,
Stârpește-i orice planuri și dă-ne harul Tău! . .
Iar dacă firea noastră din ce-i oprit ar vrea,
Smerește-o, să nu aibă cel Rău câștig din ea! . .
În toate vrem cu Tine să fim uniți mereu
Și-aici dar și în slavă, mereu în harul Tău!