În mijlocul furtunii
Autor: Gelu Ciobanu
Album: Lumina Iubirii
Categorie: Incurajare
“Ȋncredințează-ți soarta în mȃna Domnului și El te va sprijini.” (Psalmul 55:22)
Ȋn mijlocul furtunii grele,
Pe-al mării-ntins nemărginit,
Doar Tu-mi ești singura speranță
Și al iubirii legămȃnt.
La Tine-i roua mȃngȃierii
Cȃnd plȃnge sufletul amar,
Puterea sfȃntă-a biruinței
Și-al păcii scump mărgăritar.
Tu rupi zăgazul suferinței
Și-mprăștii norii întristării,
Mă-mbraci cu haina mȃntuirii
Și-mi dai lumina ascultării.
Mă strȃngi la piept ca un bun frate
Veghindu-mi chipul răvășit
Punȃnd pecete de dreptate
Pe fruntea-mi de copil rănit.
Cu dragostea credinței sfinte
Mă plec în fața Ta sfios:
-Rămȃi la cȃrma vieții mele,
Samariteanule milos!
Să nu mă pierd pe marea lumii...
Rămȃi… te rog, în viața mea
Și-n mijlocul furtunii grele
Întinde-mi, Doamne, mȃna Ta!
Botoșani
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/137333/in-mijlocul-furtunii