Prințul din Betleem
Autor: Emanuel Hasan
Album: A.N.F.R.
Categorie: Nașterea Mântuitorului
Atâția ani s-au cufundat în amintiri
Ca-ntr-un noian de mii de vise și-mpliniri;
Și-ades cu drag îmi amintesc ce-a fost frumos,
Ce am trăit de mic copil pentru Hristos.
Am fost crescut în dragoste de Dumnezeu
Și chiar de fraged am știut că Fiul Său
Cu o iubire-atât de-adâncă m-a iubit
Că-n lumea-aceasta pentru mine a venit;
Că într-o iesle s-a nascut, în Betleem
El, Prințul vieții ce bogat era în cer
Și că în noapte la păstori a coborât
Un cor de îngeri cu splendori câmpul umplând.
Știam prea bine cum păstorii s-au zorit
Să plece către pruncul proslăvit,
De îngerii ce vestea le-au adus
Și locul nașterii unde se-afla Isus.
Și ascultând slujba cea sfântă eu vedeam
Prin fața mea pe magii falnici ce veneau
Să i se-nchine, să-i aducă-n duh smerit
Tămâie, smirnă și aur scump din Răsărit.
Zâmbesc acum cu atâta drag și-mi amintesc
Că tot la fel cum a primit Prințul ceresc,
Primeam și noi, copiii Casei Celui Sfânt
Daruri frumoase și versete din Cuvânt.
Iar mai apoi ieșind prin fulgii mari de nea
Simțeam zăpada cum sub pași ne scârțâia
Și-atâtea urme în omătul gros urmau
Urmele noastre ce la alte porți duceau
Să spună vestea minunată prin cântări
Cum corul sfânt aduse-odată-n zări.
Și pe la casele deschise mai vedeam
Semne de bucurie pe la geam
Și alte cânturi se-auzeau în depărtări,
Alți pași în nea și alți colindatori;
Și oameni bucuroși și primitori
Cu zâmbetul pe buze până-n zori;
Și-o atmosferă ca de vis mă-nvăluia,
Pe culmi de bucurie sfântă mă purta!
***
Acum sunt ani și-n mine s-a întipărit
În inimă și-n suflet ce-am trăit,
Iar azi urmez același dor și-același gând
Ce am urmat pe când eram copil plăpând.
Dar astăzi mult mai mult eu înțeleg
De ce Hristos a părăsit cerul întreg
Și mult mai mult eu simt prin Duhul Sfânt
Iubirea Sa în viața mea pe-acest pământ.
Simt că Acel ce pentru mine a venit
Ca să se nască și să fie răstignit
Apoi să-nvie triumfător a treia zi,
Mă va lua cu Sine sus în veșnicii!
În pieptul meu eu simt iubirea pentru El
Și simt că sunt în pregătire pentru cer,
Că prețul meu nu în zadar a fost plătit,
Că-l voi urma și-l voi iubi pân' la sfârșit
Azi înțeleg că într-o zi îi voi cânta
Cu îngerii din Betleem iubirea Sa,
Cu haină albă de splendoare îmbrăcat
Prințului vieții ce viață-n dar mi-a dat.
Dar pân' atunci cânta-voi cu iubire Domnului
Slavă în ceruri și pace pe pământ între ai Lui!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/137338/printul-din-betleem