E greu să mai iubeşti când nimănui nu-i pasă
în vremea ta confuză, lipsită de răspuns;
e greu să simţi iubirea sub cer de nepătruns,
deşi înalţi spre cer o inimă duioasă.

E greu să mai iubeşti când nimeni n-are milă
şi peste tot persistă acelaşi trist decor
cu oameni care-aleargă la treburile lor
spunând că viaţa e aşa de dificilă.

E greu să mai iubeşti când nu găseşti un umăr
pe care, de durere, să lăcrimezi cu dor
şi doar o sfântă clipă să simţi un mic fior
ce stinge-aşa duios necazuri fără număr.

E greu să mai iubeşti când numai întristare
şi încercări amare pe drumul tău culegi;
din lacrimi şi durere primeşti doar părţi întregi,
iar bucurii şi cânt sunt dureros de rare.

E greu să mai iubeşti când, printre-atâtea valuri,
aştepţi cuvinte calde prin care să trăieşti-
dar ţi se spun doar fleacuri şi-o groază de poveşti
ce-ţi năruie din ochi speranţa altor maluri.

E greu să mai iubeşti cu inima zdrobită,
e greu să fii în viaţă când nu mai poţi să crezi
şi-n loc să te zidească cereştile dovezi
se-aştern mereu tăceri de piatră şi ispită.

Când treci prin încercări şi-alegi să fii iubire
Comoara ce-i în tine e unic diamant,
Menit să-nnobileze o lume de neant,
Străină de-orice dor înalt de nemurire.