Îndrăgostește-mă de Tine
Autor: Lucica Boltaşu
Album: Sublimul Dragostei
Categorie: Laudă și închinare
Îndrăgostește-mă de Tine,
Arzând să Te iubesc, Isus,
Să simt în inimă fiorul
Şi limpezimea din Izvorul,
Din care să m-adap supus,
Îndrăgostește-mă de Tine
Cu tot ce sunt să Te ador,
Transformă orice slăbiciune
Şi fă o perlă din tăciune,
Ca să trăiesc şi să nu mor,
Îndrăgostește-mă de Tine,
Chiar dacă bob sub brazdă sunt,
Înalță-mă lăstar spre soare,
Să Te privesc cu adorare
Şi imnuri sfinte să Îți cânt,
Lipește-mă ca o pecete,
Să nu mă depărtez nicicând,
Atunci când suferința-i mare,
Prin Duh să-mi dai eliberare,
Căci știu că vei veni curând.
Îndrăgostit pentru vecie
Să fiu Isuse, Domnul meu,
Căci nu-i nimic în astă lume,
Care să-mi dea un rost, un nume,
Doar Tu, Preasfinte Dumnezeu.
Cu Tine să pășesc pe ape
Și fără teamă să-Ți urmez,
Când vântul bate cu furie,
Să Te slăvesc cu bucurie,
Căci Tu-mi ești Far și îmi ești crez.
Nimic și nimeni să nu poată,
Să ne despartă, Adonai,
Rămâi Stăpânul vieții mele,
Ridică-mă Doamne la stele
Şi condu-mi pașii către rai.
Acolo-n veșnicii, Mesia,
La masa sfântă toți să fim,
Să mulțumim pentru iertare,
Pentru iubirea jertfitoare,
Slăvind pe Tatăl Elohim!
08/06/2015, Barcelona- Lucica Boltasu
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/137522/indragosteste-ma-de-tine