“Apostolii au zis Domnului: “Mărește-ne credința!” (Ev. Luca 17:5)


Vreau, Doamne, sã Te cred, oricȃnd,
Sã nu-mi pierd mȃntuirea pe pãmȃnt;
Mãrește-mi Tu credința-n harul Tãu
Sã cred deplin, la bine și la rãu!

Și dacã nu vor mai fi boabe-n spic,
Și dacã nu voi mai avea nimic,
Și dacã lumea nu mã va iubi,
Și dacã plȃnsul mã va însoți,
Și cȃnd al morții sol veni-va iar
Pe vatra de durere și amar,
Și-atunci cȃnd îndoieli mã vor umbri
Și duhuri rele mã vor ispiti,

Cȃnd sufletul de spini va fi strãpuns,
Cȃnd nu voi mai primi al Tãu rãspuns,
Cȃnd voi privi spre cer neajutorat,
Nemulțumit, rãnit, îngrijorat,
Cȃnd sprijin în dureri nu voi gãsi
Și în cenușã mã voi prãbuși,

Ajutã-mã! și-atunci sã cred, plȃngȃnd,
Cãci Tu nu frȃngi o trestie în vȃnt
Și nici nu stingi tãciunii fumegȃnd;
Și ochii Tãi priveascã drumul meu
Cu ochi de Om și ochi de Dumnezeu!

Știu, sunt nãscut în carne și pãcat,
Dar Tu m-ai mȃntuit și m-ai iertat!
Mãrește-mi dar, te rog, credința mea
Sã locuiesc, pe veci, în casa Ta!
Ȋn fața voii Tale mã închin
Și-Ţi mulțumesc pentru-ajutor, amin!


Roma