Iubirea Lui Cristos
Autor: Ana Haz
Album: Comori ce curg prin lacrimi
Categorie: Trezire si veghere
Părea un mac aprins pe-al vieții asfințit,
Dar El, Cristos, era un Crin însângerat,
Își revărsa parfumul, sub bice strivit,
În rana Lui purta al lumi-ntregi, păcat.

Așa L-am cunoscut și m-a legat de Sine,
Din mii și mii de tineri, El cel mai frumos,
Ochii Lui, izvorul zărilor senine,
Floarea biruinței, Iubirea Lui Cristos.

Petala-I de fildeș pavează drum pe val,
Printre spini îmi umple fagurul cu miere,
E Calea mântuirii, sfântul ideal,
Frumusețea castă care-n veci nu piere.

Trupul Lui mi-e Pâinea, coasta Lui, izvor,
M-a sădit în El, în brazdele de bice,
Îmi pârguiește rodul, aromând ușor,
Lumina Lui cerne Aur peste spice.

Cu Raze dantelează norul negricios,
Îl plouă-n bucuria lacrimii de Har,
E taina Iubirii, prezența Lui Cristos,
E tămâierea Jertfei arse pe altar.

Când pâinea, cămașa, dușmanului le dai
Și poți fi pentru el samaritean milos,
Când în cuptor aprins, găsești un colț de Rai
Ai înțeles taina, Iubirea Lui Cristos.

Dragostea Lui naște simfonii divine,
Împlinește lutul, vom birui prin ea,
Haideți, iubiții mei, s-o înțelegem bine,
Să umplem candela, spre a-L întâmpina.

Amin!
Arad, 23 iunie 2015.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/137855/iubirea-lui-cristos