Căci nicăieri nu e mai bună pâinea!
Autor: Florența Sărmășan
Album: Cu Isus, pe calea dreaptă!
Categorie: Zidire spirituala
Căci nicăieri nu e mai buna pâinea!
Zadarnic am umblat prin țări străine
Să caut ce aici nu am avut
Să pot trăi în viață cât mai bine
Să văd minuni, care nu le-am crezut
Acolo, am găsit tot ce-mi lipsea
Și traiul îmi era îmbelșugat;
Munceam la orișicine mă chema
Da-n suflet, tot nu eram împăcat.
Mă întrebam, de ce-s nefericit?
Aveam de toate, dar ceva-mi lipsea
Și des mă cuprindea câte-un urât
Plângând, îmi aminteam de țara mea!
Și-mi aminteam de Domnul meu Isus,
Care era străin, aici, cu mine
Pe fapte mari, venind eu am fost pus
Dar sufeream, deloc nu-mi era bine...
Și mă gândeam la casa de adunare,
În care mă întâlneam cu Dumnezeu
În gândul meu vedeam pe fiecare
De frații dragi, îmi aminteam mereu
Căci nicăieri nu e mai bună pâinea,
Ca și în țara-n care te-ai născut!
Și doar aicea, poți trăi minunea
Plecând departe, te simți trist, pierdut...
Acei care pe Domnul Îl urmăm
Trăim și noi această nostalgie
Dar știm ceva urma și căutăm.
Și aicea, viața bună să ne fie
Să Îl slujim pe Domnul cu credință
Căci țara noastră e la ceruri, sus
Chiar dacă-i greu, să avem biruință
Căci Domnul nostru adevăr ne-a spus
El ne-a făcut la toți o Împărăție
Și sus la cer, cu toți o să-L urmăm
Acolo țara noastră o să fie
Iar cea de pe pământ, o s-o uităm...
Curaj s-avem chiar de e lupta grea
Ce ne-a promis Isus, va împlini
Vom fi cu toții puși la dreapta Sa
Și în eternitate vom trăi!
Amin
Câmpia Turzii, 22 iunie 2015
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/137900/caci-nicaieri-nu-e-mai-buna-painea