Calul şi asinul

Un asin, foarte îndatorat,
Tare frumos s-a rugat
De fratele său cal,
Care era foarte bogat.

--Dragă frate, am venit la tine,
Căci am văzut că îţi merge atât de bine,
Să te rog să mă ajuţi cu ceva,
Căci nu am nici ce mânca,
Şi dacă m-ai putea ajuta,
Ţi-aş rămâne foarte îndatorat
Şi n-am să te uit niciodat'.

Calul îi răspunse cu bucurie,
Căci avea mare nevoie,
De un tovarăş de cărăuşie.

--Vei trage în ham alături de mine
Şi treaba va merge prea bine,
Vom merge după lemne-n pădure,
Său după fân pe păşune,
La mine-i de lucru în fiecare zi,
Pentru care în avans te voi plăti.

Zis şi făcut,
Calul îi numără banii,
Pe câteva luni înainte,
Dar asinul cel fără minte,
Nici nu bănuia ce-l aşteaptă,
Băgându-se slugă la fratele cel bogat,
Cel mai bogat din sat.

În fiecare zi, se trezeau cu noaptea în cap,
Şi plecau spre pădure la trap,
Şi-apoi se-ntorceau cu căruţa plină,
Când începea să se facă lumină,
Apoi după fân până noaptea târziu,
E imposibil în cuvinte să scriu.

Calul fiind din născare voinic,
De greutate nu-i păsa niciun pic,
Pe când asinul fiind mai plăpând,
Îl treceau toate năduşelile rând pe rând.

Iar când timpul de slugăreală s-a terminat,
Calul îi oferi iarăşi bani de împrumutat,
Dar asinul îl refuză politicos,
Preferând să trăiască mai departe sărac,
Decât să fie slugă la fratele cel bogat!

Astfel asinul de datorii se lecui
Şi bani de-mprumut nu-i mai trebui,
Învăţându-i în fiecare zi pe copii,
Să nu se bage niciodată în datorii!

Morală:
Fereşte-te frate, de fratele-avut,
Ce vrea să-ţi ofere bani cu-mprumut,
Căci dacă cu voia te-ai îndatorat,
Eşti bun doar de slugă la omul bogat!

Poezia este inspirată dintr-o întâmplare reală.

16. 03. 2015
Cornel Jigău