Mulțumește!
Autor: Gelu Ciobanu
Album: Lumina Iubirii
Categorie: Zidire spirituala
"Mulțumiți totdeauna lui Dumnezeu Tatăl, pentru toate lucrurile,
în Numele Domnului nostru Isus Hristos." (Efeseni 5:20)


Dacă ești în lumină și har
Pe Golgota vieții urcând,
Dacă Domnul e singurul Far
În al mării adânc nehotar
Mulțumește Iubirii, iubind!

Dacă știi universul sfințit
Stăruind peste zorii senini,
Dacă ești pentru cer pregătit
Prin Iubire deplin curățit,
Mulțumește divinei Lumini!

Dacă mergi prin cuptorul de foc
Neatins de pârdalnicul rug,
Dacă brâul e-ncins la mijloc
Și în slavă ai veșnicul loc,
Mulțumește și trage la jug!

Dacă-l ai pe Isus ca model
Printre frați și surori, și străini,
Dacă El este unicul țel
Fii ca Domnul, în toate, la fel
Și, în lume, doar Lui să te-nchini!

Nu lăsa chipul vieții murdar
Dacă ești înrolat pentru Cer;
Înarmează-te bine, în har,
Nu dormi la cerescul hotar,
Fii un scut și un vrednic străjer!

Chiar când lipsuri te țin dezvelit
Și nori grei se revarsă din plin,
Dacă ești pentru Domnul lovit,
Mulțumește, în rugă, smerit,
Mulțumește cu suflet senin!

Mulțumește și-n lacrimi, mereu,
Dacă ești de Cuvânt luminat;
Mulțumește, la bine și greu,
Mulțumește cum vrea Dumnezeu
Căci prin El ești iubit și iertat!


Florești, Cluj
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/138202/multumeste