Îndemn către sfinţi
Sute de oameni sunt nimiciţi zilnic de diavolul, deoarece ei nu au platoşa neprihănirii care să le apere inimile împotriva loviturilor lui ucigătoare. Dacă Dumnezeu te-a făcut bogat şi renumit în această lume, dar nu sfânt, El nu ţi-a oferit altceva decât combustibil pentru iad. Atunci, cum am putea uita să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru preţioasa Lui platoşă a neprihănirii?
Când un duşman se apropie de oraş, care nu are nici ziduri, nici arme de apărare, cu cât oraşul este mai bogat, cu atât mai grea îi va fi nimicirea. Şi ori de câte ori Satan se îndreaptă spre un om care deţine mult din ce este al lumii, dar nimic din Dumnezeu în sufletul lui, pentru a-l apăra, el transformă acest om într-o epavă. El ia tot ce doreşte şi face ce vrea cu astfel de suflete. Jaful diavolului este atât de profund, încât captivul nu s-ar gândi la amânarea sau parăsirea vreunei plăceri. Deşi cunoaşte care-i va fi pedeapsa în iad, el merge înainte şi mai degrabă îşi condamnă sufletul decât să se împotrivească cererilor arzătoare ale ispitei.
Irod a aruncat jumătate din împărăţia sa la picioarele fetei pline de răutate; şi după ce a decis că acest lucru nu era suficient, el a sacrificat tot ce avea. Dar dacă sângele lui Ioan Botezătorul l-a costat pe Irod tronul la aceasta viaţă, cu siguranţă că nu reprezenta nimic în comparaţie cu preţul pretins de Dumnezeu imediat după moartea lui: iadul!
Dar sfinţii sa cânte " ALELUIA!" CÂND DUMNEZEU TE-A FĂCUT UN OM SFÂNT SAU O FEMEIE SFÂNTĂ, EL A DĂRUIT PORŢI ŞI GRATII CETĂŢII TALE!
Acum, prin harul Său, tu te poţi apăra cu mângâierile permanente pe care cerul ţi le trimite pentru a te împotrivi puterii lui Satan. ODATĂ, TU ERAI SCLAVUL LUI TIMID, DAR ACUM EL ESTE SUB PICIOARELE TALE. ÎN ZIUA ÎN CARE AI DEVENIT SFÂNT, DUMNEZEU ŢI-A AŞEZAT PICIOARELE CU FERMITATE PE CAPUL ŞARPELUI. Poftele tale - fortăreaţa care-i permitea să controleze cu uşurinţă situaţia - au fost smulse din mâna lui. Un oraş se bucură când cartierul general este recâştigat din mâna vrăjmaşului. Satan a fost izgonit şi niciodată nu se va mai putea instaura ca rege al sufletului tău.
Într-un cuvânt, când Dumnezeu te-a făcut un om neprihănit, el a oferit sufletului tău cerul. În momentul în care te-ai născut din nou, s-a născut şi un moştenitor al cerului. Gândeşte-te la serbările ce se desfăşoară când se naşte un prinţ moştenitor, chiar şi în cel mai mic teritoriu din vasta creaţie a lui Dumnezeu. N-ai tu oare un motiv mult mai serios de a te bucura, când gloria cerească a fost revărsată peste tine, în special când îţi aminteşti în ce regat se află moştenirea ta înainte de a fi acceptat în familia lui Dumnezeu? Pavel asociază cele două aspecte într-o doxologie completă:
"Mulţumind Tatălui, care v-a învrednicit să aveţi parte de moştenirea sfinţilor, în lumină. El ne-a izbăvit de sub puterea întunericului şi ne-a strămutat în Împărăţia Fiului dragostei Lui."
Ce schimbare binecuvântată să ieşi din temniţa întunecată a diavolului, unde ai fost ţinut în lanţurile nelegiuirii, ca prizonier al iadului, şi să intri în Împarăţia harului lui Cristos, unde lanţul de aur al neprihănirii, care îţi împodobeşte gâtul, spune lui Satan şi întregii lumi că tu eşti un moştenitor al cerului!