NU-NTOTDEAUNA...

Nu-ntotdeauna ne grăbim
Să ne plecăm în rugăciune
O! Cât pe Fiul Îl iubim?
Cu câtă răvnă, pasiune?

Nu-ntotdeauna alergăm
Să-l ridicăm pe cel din tină
Și de aceea ne-ncurcăm
Pe drumu-ngust către Lumină.

Nu-ntotdeauna am lăsat
Cuvântu-ntreg să ne pătrundă
Și-atunci a fost un rezultat
Fără a mângâierii undă.

Nu-ntotdeauna stăm smeriți
Sub crucea grelelor suspine
Și-așa suntem încercuiți
De nori din zile nesenine.

Nu-ntotdeauna ne căim
C-am irosit ocazii rare
De-aceea nu întrezărim
Sclipiri în zonele stelare.

Nu-ntotdeauna am deschis
Lăuntrul pentru revelații,
Pentru ce Mirele a zis
Să potolească agitații.

Ne iartă Tată înc-odat’
Că ne-a învăluit rutina,
Că uneori, da, am uitat
Să strângem miere ca albina.

Dorim în noi să ard-un zel
Ce niciodată să nu piară
Ca să trăim ca Daniel
Cântând voioși chiar sub povară.

George Cornici/8 Iulie, 2015