La umbra crucii
Autor: Berbec Ion
Album: Ecoul Mântuirii
Categorie: Trezire si veghere
Mulţi s-ascund la umbra crucii
Profitând de-a Lui credinţă
Doar că sunt ca...eunucii
Care n-au în ei sămânţă

Se dau sfinţi printre ruine
Nevăzând a lor cădere
Neglijează Sfântul Nume
Căutând slavă, putere

Văd doar paiul nu şi bârna
Osândindu-şi al lor frate
Încrezându-se în mâna
Care face nedreptate

Da, sunt mulţi, ce din profituri
Şi-au făcut religii sterpe
,,Biblia este doar mituri,,
Îndrăznesc ca să repete

Chiar şi-n biserică se-anunţă
Să fim de partea celui care-i
Conducător fără speranţă
Şi prăbuşirea-i va fi mare

Politica se-avântă-n valuri
Lovind în stâlpii adunării
Purtând doar ţipete şi vaiuri
Apropiind amurgul serii

*********************

Treziţi-vă al Meu popor
Deschideţi ochii şi priviţi,
Este aproape acel Nor
În care voi veţi fi răpiţi

Veţi fi răpiţi, de veţi fi sfinţi
Curaţi, ca la-nceput de cale
Când M-aţi iubit şi-aţi fost iubiţi
Cântându-Mi numai osanale

Treziţi-vă şi staţi de veghe
Venirea Mea este aproape
Căci cine doarme, nu Mă vede
Şi-n veci de veci, va şti doar noapte

Iar noaptea poartă doar dureri
Şi suferinţi nemărginite...
Treziţi-vă, prindeţi puteri
Şi ale Mele lucruri sfinte.

Amin!

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/138592/la-umbra-crucii