Încă mai port crucea fărâmelor de lut
Autor: Ana Haz
Album: Clip-uri de Iubire
Categorie: Diverse
Încă mai port crucea fărâmelor de lut,
Pe aripi de rouă, în clipă peregrin,
Mă voi ascunde-n prundul vremilor, tăcut,
Alături de străbuni, de cei ce-n urmă vin.

Se-ncheie viața în verigi de vreme,
Nici amintirile nu vor mai răspunde
Oricât ar vrea urmașii să le cheme
Peste orizontul clipelor rotunde.

Curgând în vadul clipei, oare ce am fost,
O apă dulce sau, poate, numai fiere,
M-am legat de Cer, dând curgerii un rost,
Sau m-am legănat pe valuri efemere?

Încă mai este timp, timp de vindecare,
Mai curge încă Râul de sub Tron, de Sus,
El schimbă în miere apele amare,
Limpezește unda cu Raza Lui, Isus.

Până mai e Har, până mai este vreme,
În țărâna în care mi-e sufletul sădit,
Udă-mi cu Iubire setea care geme,
Căci dintotdeauna, Isuse, m-ai iubit.

Când se va desface casa de țărână,
Sfidând durerile, circumferințe reci,
M-absorbi Isuse, în Raze de Lumină,
În sfântă desfătare Te voi slăvi în veci.

Încă mai port crucea fărâmelor de lut,
Pe aripi de rouă, în clipă peregrin,
Dar vei veni Isuse, nu mai este mult
Și tot ce-am strâns cu Tine, Ție Îți închin.

Amin!

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/138839/inca-mai-port-crucea-faramelor-de-lut