Aș vrea ca să mai fiu copil
Autor: Lucica Boltaşu
Album: Frământări
Categorie: Zidire spirituala
Aș vrea ca să mai fiu copil,
Cu siguranță în privire,
Să pot privi spre înălțimi,
Cu dor arzând și cu iubire.
Să nu mă tem de ce-o veni,
De negre nopți sau de furtună,
În trai curat, să pot visa,
Un premiul sfânt și o cunună.
În drumul meu neîntinat,
Să netezesc cărări haine,
Cu zâmbet cald și inocent,
Să pot vorbi Isus, de Tine.
Să Te proclam ca Împărat,
Stăpân al vieții mele fade,
Tu să dai har și să mă faci,
Dintr-un rebel, un cumsecade.
Să ștergi toți anii ce-am trăit,
Fără credință și putere,
Să mă faci pur ca la-nceput,
Când Mi-erai singura avere.
Să uit c-am vrut ca să cunosc,
Mai mult decât ai dat poruncă,
Că rușinat am alergat,
Să mă ascund în cuib de luncă.
Să las trecutul și să urc,
Mereu mai sus, pe cărăruie,
Să nu privesc 'napoi, știind
Că mă dorești cu gelozie.
Că ai plătit un preț ca eu,
Îngenuncheat pe o colină,
Sub faldul vremii să devin,
Prin jertfa Ta, caldă lumină.
Și lemnul crucii ce-a sădit,
Atâta groază și durere,
Să dea lăstari prin Duhul Sfânt
Şi să rodească mângâiere.
Roșul aprins, petale zeci,
Picuri ce cad ca o chemare,
Să ude tot ce-i întinat,
Și să proclame-a Ta iertare.
Aș vrea ca să mai fiu copil,
Să nu duc grija unui mâine,
Să nu trudesc mereu ca rob,
Doar pentru o bucat-de pâine.
Să nu mai fug, crezând că pot
Să mă ascund de Creatorul,
Ci în Isus să m-ancorez,
Căci El e Viața și-Adevărul.
Dar timpul nu-l pot da-napoi
Și nici copil nu m-oi mai face,
De-aceea vreau măcar acum,
Să fac ce Domnului Îi place.
Să Îi vorbesc în ceas târziu,
În zori de zi să-I cânt "Mărire! "
Să Îi slujesc atât cât pot,
Cu dragoste și dăruire.
Să spun mulțimilor că El,
E Dumnezeu din veșnicie,
Tată și Fiu și Duh Preasfânt,
Ce-a fost, ce Este și-o să fie!
Suntem doar călători aici,
Din ce-am primit puțin mai este!
Te-ncrezi prietene-n Cuvânt,
Sau crezi că totu-i o poveste?
02/08/2015, Barcelona-Lucica Boltasu
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/139049/as-vrea-ca-sa-mai-fiu-copil