Trăiește câte o zi
Autor: Rodica Pele
Album: Margaritare
Categorie: Diverse

Cu ceva timp în urmă am citit mărturia unui bărbat alcoolic, despre felul cum a reușit să se lase de acest viciu. A trebuit să meargă pentru câteva luni într-un centru de dezalcoolizare și acolo a învățat cum să trăiască câte o zi. A fost învățat să nu trăiască în trecut, gândindu-se tot timpul că a fost un alcoolic. Să nu trăiască nici în viitor cu gândul că și-a distrus viața și nimic bun nu mai poate fi de el. A învățat să trăiască fiecare zi, să lase trecutul în urmă și să nu se sperie de viitor că nu ar mai putea fi bun de ceva distrugându-și viața prin alcool.

De când am citit acest lucru, mă tot gândesc cât de adevărat este. Și de fapt acesta  e versetul 34 din Matei 6: ,,Nu vă îngrijorați dar, de ziua de mâine; căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăși. Ajunge zilei necazul ei.” Personal am realizat că de multe ori am trăit în trecut gândindu-mă că, dacă aș fi luat alte hotărâri în viața mea acum ar fi fost altfel și am uitat să trăiesc ziua, prezentul, pentru că am fost prea ocupată cu trecutul. Alți oameni se simt vinovați pentru trecut și chiar dacă au primit iertarea lui Dumnezeu, mereu poartă în spate povara trecutului și nu se pot bucura de prezent. ,,Ajunge zilei necazul ei!” Fiecare zi are suficient  bine și poate uneori și rău în ea. Nu trebuie să-i mai adăugăm mai mult decât are și de cât putem noi ca oameni să ducem. Am o colegă la muncă și într-o zi mi-a povestit viața ei. Ea are douăzeci și doi de ani, a crescut într-o familie destrămată și la vârsta de doisprezece ani a fost diagnostigată cu depresie. De atunci a vrut să se sinucidă de câteva ori dar a fost salvată la timp. De la doisprezece ani are medicamente pentru această boală și medicii au spus că trebuie să le ia toată viața. Ea se compătimește pentru trecut și nu vede în viitor nici o speranță. Este așa de afectată de trecut că nu vrea să-l lase și chiar dacă are o șansă pentru viitor nu vrea să se folosescă de ea. Ca și această fată sunt mulți oameni. Trecutul le afectează trăirea de fiecare zi.

Tot la fel de grav este și să trăiești în viitor. Când stai de vorbă cu oamenii, foarte mulți se îngrijorează de tot ce se întâmplă în lume: de numărul 666, de faptul că nu vor avea cu ce trăi, ce se va întâmpla cu copiii lor într-o lume așa de stricată, celor necăsătoriți le este teamă că nu se vor căsători, cum va fi sfârșitul lumii… îngrijorări peste îngrijorări care îți fură bucuria prezentului. ,,Nu vă îngrijorați, dar, de ziua de mâine; căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăși.” Cu ce poți schimba viitorul gândindu-te în fiecare zi la el? Și să trăiești în trecut este rău dar tot la fel de grav este și să te îngrijorezi de viitor. Amândouă te împiedică să te bucuri de ziua de azi.

Uite așa ne trec zilele una după alta, așa ne trece viața și nu ne-am bucurat prea mult de ea. Dacă ar fi doar atât, dar de multe ori se ajunge la depresie, boli de inimă și tot felul de alte boli. Și acest lucru nu se întâmplă doar la acei oameni care nu-L cunosc pe Dumnezeu personal, ci la cât mai mulți creștini care spun că-L au ca TATĂ pe Dumnezeu. Recent un pastor foarte cunoscut, a fost întrebat de o soră care lucrează la o companie mare pentru asigurări de viață din America, de ce  majoritatea celor care vin la ei sunt creștini care au probleme cu depresia? Întrebarea este ce stă la baza depresiei  unui creștin? Când ai un TATĂ care îți poartă de grijă în cele mai mici detalii ale vieții, nu trebuie să te îngrijorezi. EL prin Cuvântul Lui ne învață să ne trăim fiecare zi cu bucurie pentru că o avem de la El. Nu are în planul Său depresia pentru noi ca și copii ai Lui. Dacă trăiești așa cum te învață Biblia și aplici tot ce este scris în ea, cu siguranță nu vei ajunge la depresie niciodată, totul depinde de noi e alegerea noastră.

Toate promisiunile care ni le face Dumnezeu în Biblie, sunt pentru binele nostru dacă le păzim, nu pentru distrugerea noastră. Care tată vrea răul copilului său? Cu atât mai mult Dumnezeu care ne iubește așa de mult!!! Oricât de mult ne gândim la trecut sau ne stresăm pentru ce se va întâmpla în viitor, nu putem schimba nimic nici trecutul, nici viitorul. Tot ce putem face este să trăim ziua de azi pe care am primit-o în dar de la Tatăl nostru.

Trăiește ziua de azi.

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/devotionale/139249/traieste-cate-o-zi