Suntem chemaţi
Autor: Fr.Pop Alexandru
Album: fara album
Categorie: Trezire si veghere
Suntem chemaţi la marea datorie
De-a fi uniţi prin faptă şi cuvânt,
Să nu ne pierdem vremea în pustie
Prin dezbinări şi goană după vânt.
Suntem chemaţi la dragoste şi pace
La tot ce este viu şi e de sus,
La tot ce numai Domnului îi place
Ca buni ostaşi ai jertfei lui Isus.
Suntem chemaţi s-avem o-nvătătură
Ce poate fii la alţii de folos,
Să nu purtăm în noi un duh de ură
Nimic ce nu i-ar place lui Hristos.
Suntem chemaţi să fim în libertate
Încredere în om să nu avem,
Să fim pentru iubire şi dreptate
Numai cum Domnul vrea să fim noi vrem.
Suntem chemaţi ca să veghem întruna
Căci lupii sunt în jurul nost mereu,
Să-nlăturăm oriunde-ar fi minciuna
Să nu ne înfricăm de nici un greu.
Suntem chemaţi la luptă, în viaţă
Numai cu armele din duhul sfânt,
Să nu urmăm aici altă povată
Afară de-adevăr jos pe pământ.
Suntem chemaţi mereu să fim în stare
De-a ne ierta cum Domnul ne-a iertat,
Un gând să fim cu toti în adunare
O inima şi-o jertfa ne-ncetat.
Aceasta e chemarea ce ne-aduce
În viaţa noastră zilnic numai har,
Puterea de-a rămâne lângă cruce
De-a nu cădea în marele calvar.
În fata noastră-i scumpa sărbătoare
Cu dragoste uniţi s-o asteptăm,
Prin ea noi vom găsi salvarea
Să nu fim obosiţi, să ne luptăm.
Sfârşitul tuturora nu-i departe
Să fim şi noi găsiţi răscumpăraţi,
De vreţi s-avem cu sfinţii şi noi parte
Atunci să fim creştini adevăraţi.
Iubirea să ne fie cu căldură
Faţă de orice suflet păcătos,
Să nu purtăm în noi un duh de ură
Să fim doar pentru alţii de folos.
Aceasta este singura chemare
Şi nu e de la om ci e de sus,
Prin ea avem doar binecuvântare
Şi pacea care vine din Isus.
Noi vom avea în bobul de credinţă
Putere să luptăm, să biruim,
Dacă uniţi în orice suferinţă
Vom ştii să ne iertăm, să ne iubim.
Sunt lupi în jurul nostru la tot pasul
Asupra lor vom fi biruitori,
Să ascultăm în lupta numai glasul
Ce nu e de la oameni muritori.
Să străngem toţi răniţii de pe cale
La cruce să-i aducem pe pământ,
Cât vom mai fi pe-a plângerilor vale
Să nu avem cu omul legământ.
Isus Hristos ne face azi chemarea
Isus să fie zilnic între noi,
Isus ne este binecuvântarea
Prin El vom birui acest război.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/139492/suntem-chemati