În perioada Vechiului Testament a fost emis un principiu rigid:

   "Tot ce va dărui un om Domnului prin făgăduinţă, din ce are, nu va putea nici să se vândă, nici să se răscumpere: fie om, fie dobitoc, fie un ogor din moşia lui; tot ce va fi dăruit Domnului prin făgăduinţă va fi un lucru sfânt pentru Domnul"

(Levitic, 27.28)

   Cu alte cuvinte, nu există dăruire adevărată fără nimicire. Dacă, de exemplu, în acele zile o oaie era dăruită lui Dumnezeu, nu era adusă înaintea Lui ca ea să rămână în viaţă şi să aibe miei; era adusă înaintea Lui ca să fie sacrificată ("Va fi omorâtă"). Nimicirea animalului era semnul că fusese acceptat.

   Toţi banii care sunt cu adevărat dăruiţi Domnului trebuie să intre sub acest principiu al nimicirii; cu alte cuvinte, pentru lume acei bani trebuie să înceteze să mai existe şi, de asemenea, ei trebuie să înceteze să mai existe pentru mine. Când Domnul nostru a lăudat-o pe văduvă pentru că ea a pus cei doi bănuţi ai ei în visterie, El a remarcat că ea a pus chiar BIOSUL - viaţa - ei acolo:

   "Dar, ea, din sărăcia ei, a aruncat tot ce avea, chiar viaţa ei."

   Mulţi oameni pun doar bani în visteria Domnului; ea a pus viaţa ei împreună cu banii ei. Cu alte cuvinte, când acei bani au ieşit din posesia ei, viaţa ei, de asemenea, a încetat să-i mai aparţină. Dăruind cei doi bani, ea a dat tot ce avea.

   Dacă vrei ca banii tăi să iasă din lume, atunci viaţa ta trebuie să iasă din lume. Nu te poţi păstra pentru tine însuţi şi în acelaşi timp să-I poţi oferi ceva semnificativ lui Dumnezeu. Nu poţi trimite banii tăi afară din lume; poţi doar să-i aduci afară din lume!

   Prin urmare, nu este un lucru uşor să transferi bani din domeniul lui Satan în domeniul lui Dumnezeu; acest lucru presupune o luptă. Să converteşti suflete, scoţându-le de sub influenţa lui Satan şi aducându-le la Dumnezeu, este de fapt mai uşor decât să converteşti bani din împărăţia lui Satan în Împărăţia lui Dumnezeu. Prin harul lui Dumnezeu, oamenii pot fi câştigaţi pentru El, fie că noi suntem sau nu consacraţi Lui pe deplin; dar nu tot aşa este şi cu banii. Este nevoie de o mare putere spirituală ca să convertim siclii noştri, care prin caracterul lor reprezintă un rău, în siclii ai sanctuarului. Banii au nevoie de convertire la fel cum oamenii au nevoie de convertire; şi banii  pot fi înnoiţi, cred eu, (în ce priveşte caracterul lor!) la fel cum sufletele pot fi înnoite. Însă doar simpla aducere a unei jertfe în bani în visterie nu schimbă caracterul banilor pe care tu îi dăruieşti. Până nu aduci şi viaţa ta împreună cu banii tăi, ei nu pot fi scoşi din împărăţia lui Satan şi transferaţi în Împărăţia lui Dumnezeu.

   Valoarea spirituală a lucrării tale pentru Dumnezeu va depinde în mare măsură de faptul că banii pe care îi mânuieşti au fost sau nu scoşi din sistemul lumii.

   Te întreb:

   S-a întâmplat acest lucru? Poţi pretinde că nu mai există nici un ban în mâna ta care să mai aparţină lumii? Eşti în stare să spui acum că banii tăi nu mai sunt o parte a kosmosului, pentru că toţi au fost convertiţi? Vrei tu să-I spui lui Dumnezeu: "Voi converti toţi banii pe care îi câştig prin muncă şi toţi banii pe care îi primesc în dar, în aşa fel încât toţi să fie ai Tăi!?"

   Pentru Pavel, principiul era foarte clar: vă vrem pe voi, nu ceea ce vă aparţine. Despre sfinţii din Macedonia, care, din sărăcia lor, au contribuit cu inimă aşa de largă la ajutorarea fraţilor, el spune că "s-au dat mai întâi pe ei înşişi Domnului şi apoi şi-au dat banii lor. Pavel a fost educat în spiritul Vechiului Testament, unde consacrarea darurilor materiale era întotdeauna legată de consacrarea celor care aduceau darurile. Raţionamentul său poate să-şi aibă rădăcinile acolo.

   Poate să pară uimitor, dar este adevărat că Dumnezeu are provizii limitate de bani, pe când proviziile lui Satan sunt nelimitate. Te întrebi probabil cum se poate împăca această afirmaţie cu cealalată care arată că tot argintul şi aurul sunt ale Lui. Dar Însuşi Isus a spus că există lucruri care aparţin lui Dumnezeu şi lucruri care aparţin Cezarului.

   În definitiv, toate lucrurile aparţin lui Dumnezeu în calitate de Creator, dar banii din visteria lui Dumnezeu sunt limitaţi astăzi de numărul de oameni care Îi sunt devotaţi Lui.

   Dacă aş fi trăit în vremurile Vechiului Testament, aş fi putut să calculez imediat suma de bani din sanctuar. Aş fi cerut numărul total al copiilor lui Israel şi aş fi socotit câte un siclu de argint pentru răscumpărarea fiecăruia dintre ei. La aceasta aş fi adăugat cinci sicli pe cap pentru răscumpărarea fiecărui întâi născut din Israel care trecea peste numărul Leviţilor. Apoi, la aceste două sume aş fi adăugat echivalentul în sicli, în conformitate cu siclul sanctuarului, pentru fiecare individ care, din propria voinţă, s-ar fi dăruit pe sine Domnului. Da, numărul poporului lui Dumnezeu este cel care determină suma banilor lui Dumnezeu.

   Belşugul din visteria lui Dumnezeu este în funcţie de numărul de oameni devotaţi Lui.