Recunosc a Ta mărire!
Autor: Florența Sărmășan
Album: Cu Isus, pe calea dreaptă!
Categorie: Laudă și închinare
Recunosc a Ta mărire!


E atât de minunat
Să Te am în viața mea!
Pur, curat și neîntinat
Recunosc, mărirea Ta!

Recunosc că m-ai creat
Mâna Ta, m-a făurit
Viaţă în al meu trup ai dat
Ești măreţ, eşti infinit,

Tu mi-ai dat înţelepciune
Ca să pot deosebi
Să înțeleg ce este bine
De rău, să mă pot feri.

Și mi-ai dat puteri în toate
Atuncea, când Te-am chemat
Căci a Ta iubire poate,
Să mă facă-n tot, schimbat

Să am multă dăruire
Pentru toţi cei necăjiţi,
Să pot oferi iubire
Celor, care sunt lipsiţi;

Din ce-mi dai Doamne, să dau
La alții să dăruiesc
Odată, să pot să stau
Lângă Tronul Tău ceresc.

Tu, aşa m-ai învăţat
Să fiu milostiv şi bun,
Pentru asta m-ai iertat
În fața Ta, mă supun.

Vreau să fiu la cer cu Tine,
Să trăiesc, necontenit;
Doamne, ai milă de mine
Prin Tine, sunt mântuit!

Amin

Câmpia Turzii, 18 august 2015
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/139562/recunosc-a-ta-marire