M-ai săturat de roadă-n răcoarea dimineții,
Când soarele pe cer, raza-și juca,
'N căldura tare a amiezii,
Când fluturi albi în cârd, spre flori dansau.

În seara-n pace,-n asfințit de soare,
Când mâna Ta în ordine pe toate le-așeza
Și-n masa-ntinsă peste-ntrunericul din noapte,
Când negura în umbre se furișa...

M-ai săturat de dragoste în lacrimi,
Când sufletul, eliberarea și-o cerea;
În liniștea din biruință, când mâna-Ți sfântă,
Peste mine-O odihneai...

În mulțumirile-nmulțite de biruința peste moarte,
În închinarea celui bucuros
Că-n Tine, a primit de toate!
M-ai săturat de izbăviri, când norii negri
Ceața își cerneau în dreptul lor
Dar peste care-ai poruncit - Lumină!
Iar ceața s-a făcut - alb nor.

M-ai săturat în părtășii prin Duhul Sfânt,
Când în cântari de slavă spre Golgot-am pornit;
Ne-ai săturat de bine,
C-așa-Ți hrănești poporul cel iubit,
Ce Te invită să trăiești în lauda,-i în închinarea,
Pe drumul care l-ai pornit.

( masa-ntinsă-n noapte = rugăciunea din noapte)
Sanda Tulics
26 august 2015