Isus nu e sărmanul...
Autor: Alexandrina Tulics
Album: Colț stelar
Categorie: Trezire si veghere
Isus nu e sărmanul...

Isus nu e sărmanul ce-așteaptă -n poartă,
Să-I dai fărâmitura din ceea ce ai,
E conștiința ce strigă în tine,
Ce-a pus-o să te ducă în rai.

El nu este ființa cea tristă,
Ce plânge în zdrențe pe stradă,
E mila ce-ai gonit-o prin fire,
Lăsând-o departe de tine... afară.

Isus nu e vorba de-ocară,
Nici ochiul și gândul
ce pe-aproapele-apasă,
E dragostea rănită și tristă,
Pe care demult n-o mai ai,
N-ai chemat-o în casă.

El nu e bogatul-prieten,
nici gluma firească,
E...''smeritul prieten ciudat'',
Acel' ce se roagă pentru tine neîncetat
Chiar dacă nu l-ai pus la masă...

Isus nu e ''fardul '' ce-l pui pe obraz,
Când pleci ''aranjat'' de-acasă,
E fața părinților, bisericii-n rugă,
Să stai cu El pe veci la masă.

Isus nu-I ''fanfara-glumelor'' dincolo de Casă,
E Cuvântul-Pâinea sănătoasă,
Ce te îndeamnă să mănânci pe vreme de saț
Sau vreme secetoasă, pân' vei ajunge: Acasă!

29 august 2015
Sanda Tulics





Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/139906/isus-nu-e-sarmanul