„Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezîndu-i în Numele Tatălui, și al Fiului și al Sfîntului Duh”. (Matei 28:19)
Cind ne-am născut din nou, am fost botezați în Numele tuturor membrilor Dumnezeirii. Noi credem că există trei Persoane ale Dumnezeirii: Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul și Dumnezeu Duhul Sfînt. Toți trei formează o unitate indestructibilă. Noi nu am fi aflat care este poziția Lor față de noi, locuitorii căzuți în păcat ai Pămîntului, dacă Ei nu ar fi binevoit să ne-o descopere prin intermediul Cuvîntului revelat. Fiecare a arătat ce reprezintă Ei pentru noi. Ei au deschis astfel porțile cerului și ne cheamă înapoi acasă, ca să rămînem pentru totdeauna acolo.
Cum ne-am simți dacă singurul lucru pe care l-am ști despre Ei ar fi acela că sunt cruzi și de temut? Cum ne-am simți dacă tot ce am ști ar fi faptul că, odată alungați din Grădina Edenului și din prezența divină, suntem condamnați la moarte, din cauza păcatelor noastre?
Cum te-ai simți dacă ai aștepta zi de zi executarea acestei sentințe? Cum te-ai simți dacă în fiecare zi, cînd deschizi ochii, ți-ai reaminti de păcatele tale nu ai ști că ești iertat? Biblia spune că fiecare păcat comis este consemnat în cărțile cerului. Ce sentiment copleșitor de disperare ne-ar cuprinde la auzirea cuvintelor: „A sosit ceasul judecății lui Dumnezeu. Dumnezeu nu îi va accepta pe ce vinovați”! În această stare ne-am afla dacă Tatăl, Fiul și Duhul Sfînt nu ne-ar fi adus vestea bună a ștergerii vinei, a iertării și a acceptării prin sîngele vărsat de Fiul.
Biblia ne aduce la cunoștință faptul că Dumnezeu condamnă păcatul, dar ne înfățișează totodată planul de răscumpărare și de împăcare adus la îndeplinire de Tatăl, de Fiul și Duhul Sfînt. Membrii Dumnezeirii au refuzat să ne lase pradă condamnării veșnice. Nou numai suntem niște ființe alungate din Grădina Edenului, ci niște ființe reraduse în armonie cu Dumnezeu.
Pentru a-ți da seama de valoarea Dumnezeului în care crezi, gîndește-te ce influență are El asupra ta. Noi suntem copiiii Săi, nu sclaviii Săi. Suntem achitați, nu condamnați. Suntem admiși, nu respinși. Suntem copii în casa Tatălui nostru.