"...fiţi buni unii cu alţii, miloşi, şi iertaţi-vă unul pe altul..." (Efeseni 4:32)

   H. Nouwen spunea: "Nu toţii am fost răniţi? Cine a făcut-o? Cei pe care Îi iubim şi care ne iubesc. Când ne simţim respinşi, abandonaţi, abuzaţi, manipulaţi, cauza sunt oamenii apropiaţi: părinţii, prietenii, partenerii de căsătorie, copiii, profesorii, pastorii. De aceea e mai greu să ierţi. Inimile ne sunt rănite. Plângem: "Tu, de la care aşteptam să fie de partea mea, m-ai rănit! Cum aş putea să te mai iert vreodată?" Deşi iertarea pare imposibilă, cu Dumnezeu totul e posibil! Cel care locuieşte în noi ne va da harul să mergem dincolo de răni şi să spunem: "Te iert în Numele lui Cristos!" Dar nu uita: iertarea are două feţe - dai şi primeşti. La prima vedere e mai greu să oferi iertarea şi de multe ori nu o poţi oferi asta deoarece noi înşine nu am primit-o deplin! Numai cei care au gustat bucuria iertării pot găsi motivaţia interioară să o dea mai departe.

   De ce e aşa de dificil să primeşti iertarea? Deoarece e greu să recunoşti: "Fără iertarea ta, sunt afectat de ce s-a întâmplat între noi. Am nevoie de tine să mă ajuţi să mă eliberez ca să fiu din nou întreg." E nevoie nu doar de mărturisirea că am fost răniţi, dar şi de umilinţa recunoaşterii faptului că avem nevoie de cel care ne-a rănit. Doar atunci când am primit iertarea putem să o întindem şi altora!