"Simon Petru stătea acolo, şi se încălzea..." (Ioan 18:25)

   Puţin mai devreme Petru L-a apărat pe Isus tăind urechea unui slujitor al marelui preot, iar acum se leapădă. Ţi s-a întâmplat? În încercare oasele ţi se topesc şi cazi. Ce e de făcut?

  a) Spui: "Toţi greşim, nu-i mare lucru!";

  b) Negi şi spui: "Cine, eu să cad? Glumeşti, nu eu!"

  c) Distorsionezi totul şi zici: "Nu da vina pe mine, societatea m-a împins!" Dar mai ai o opţiune: să te confrunţi cu realitatea.

   Când Frederic cel Mare, regele Rusiei, a vizitat închisoarea din Potsdam, fiecare puşcăriaş a susţinut că este nevinovat. Doar unul a zis. "Sunt vinovat! Îmi merit pedeapsa!" Când regele a auzit asta, a poruncit gardianului: "Dă drumul repede acestui prizonier înainte să-i corupă şi pe ceilalţi nevinovaţi prizonieri!" Nimic nu poate fi ascuns de Dumnezeu, căruia va trebui să-i dăm socoteală pentru tot binele sau răul ce l-am făcut (Evrei 4:13). Mărturisirea nu înseamnă doar să-i spui Domnului ce ai făcut, El ştie deja. Înseamnă să fi de acord că ai greşit şi să ceri iertare. Dumnezeu nu poate vindeca ceea ce încă mai ascunzi, nici nu poate curăţa ce nu mărturiseşti.

   În acea zi Petru stătea între două focuri: primul, focul lepădării; al doilea, focul descoperirii. Primul era făcut de oameni, al doilea de Creator. La început, Petru s-a lepădat de Isus, dar apoi l-a recunoscut ca Domn. Fuseseră două experienţe care i-au schimbat viaţa: lacrimile lui Petru şi crucea Domnului Isus. Când lacrimile remuşcărilor sunt amestecate cu cele ale iertării lui Dumnezeu, rezultatul este întotdeauna absolvirea de vină şi regăsirea bucuriei!