În zonele afluente, bisericile se lăfăie în lux și nu există pofte pe care să nu și le satisfacă. Sunt pline de un complex de superioritate față de bisericile din provinciile sărace și propovăduiesc mediocritatea spirituală drept una din marile virtuți. Ele se feresc de “extremism“, ajungând să disprețuiască pe cei ce sunt “în flăcări“ pentru Domnul. În ochii lor, în optica lor, nesănătosul a ajuns sănătos, iar sănătosul este bănuit de boală. În loc să-și vadă goliciunea formelor, ei au ajuns să se laude cu tot felul de procesiuni și festivaluri religioase.
Nu-i de mirare că unele biserici nu mai sunt “ale Domnului“, ci au încăput pe mâna unor oameni mândrii, orgolioși și închipuiți, care se poartă asemenea unor “dictatori“, izolâdu-se de celelalte biserici și “excluzându-i“ pe cei ce îndrăznesc să aibă o părere deosebită de a lor.
Se tolerează trăirea în păcat, se întreține ura, conflictele personale sunt ridicate la rang de “luptă pentru adevăr“, se înnobilează disprețul, a dispărut îngăduința față de cel mai slab și dorința de a ridica pe cei căzuți.
Nimeni nu vorbește despre ce fel de închinare este plăcută Domnului! Nimeni nu reglementează problema muzicii din biserici!
Imitând lumea din jur, creștinii au ajuns să se dea în judecată unii pe alții. Ei refuză formele de arbitrare din biserică și se duc să se bălăcărească unii pe alții pe la tribunalele celor necredincioși, spre distracția și câștigul avocaților din lume.
Până și cei de la vârf sunt compromiși. Sectarismul și separarea dintre biserici a ajuns la culme. Fiecare susține că este singurul care are dreptate, că numai el deține adevărul, inventând astfel o clauză în care ura este justificată: deosebirile “doctrinare“!
Până și cei mai binecuvântați exponenți ai creștinismului se complac în situații discutabile. Ei adună sume mari de bani, cică “pentru cei săraci“, distribuindu-le apoi dintr-o parte în alta și riscând astfel să fie bănuiți de însușire necinstită de fonduri. Te și miri de unde au ei banii cu care călătoresc aproape pe toată fața pământului, în timp ce alții mor de foame și n-au cu ce să se îmbrace… Nu mai poți avea încredere în nimeni. Trăim într-un climat de totală suspiciune și fiecare îl bănuiește pe celălalt de ceva rău, de o “conspirație“ ocultă. Cei de “la centru“ au ajuns să ceară copii după scrisorile celor din teritoriu și le suspectează corespondența.
Unde se va ajunge, fraților? Ce șanse are un astfel de creștinism să mai câștige suflete pentru Hristos? Nu-i de mirare că ne disprețuiește lumea. Ar fi mai bine dacă am ieși din bisericile organizate și fiecare s-ar strădui să “umble cu Domnul“, așa cum îi dictează propria conștiință luminată de Biblie. Dacă o ținem tot așa, dacă nu se întâmplă ceva fundamental, credința va dispare în generația următoare.
Dar când va veni Fiul omului, va găsi El credinţă pe pământ? ‹‹‹ Luca 18 : 8