„Pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară". (Ioan 6:37)

   Se află oare în Evanghelie, măcar un caz, în care să-L vedem pe Domnul alungând pe vreunul din cei ce vin la El? Dacă da, am dori să-l cunoaştem; dar nu se găseşte şi nu se va găsi niciodată. Nu se poate ca printre sufletele din iad, unul măcar să poată spune: ”Am venit la Isus şi nu m-a primit”. Atunci, Domnul Isus ar fi răspunzător de pierderea sa; gând pe care nu-l putem admite nici o clipă; şi eu aş fi oare cel dintâi faţă da care să nu-Şi ţină cuvântul? O asemenea închipuire ar fi o înjosire pentru numele Său. Pentru că putem să ne apropiem ”cu încredere de tronul harului”, să mergem toţi laolaltă la Domnul Isus cu necazurile din ziua aceasta, aceia, care n-au venit încă niciodată, precum şi aceia pe care El îi cunoaşte deja de mult timp. El nu va refuza să ne primească şi nu va închide uşa milei Sale în faţa vreunuia dintre noi.

   ”Acest Om îi primeşte pe păcătoşi”, El n-a respins pe nici unul dintre ei. Să venim deci la El, în slăbiciunea noastră şi cu păcatul nostru, cu credinţa temătoare, cunoştinţele puţine, nădejdea încă şovăitoare, El nu ne respinge. Dacă venim cu rugăciune nehotărâtă, cu o mărturisire necinstită, cu laudă nedesăvârşită, totuşi El ne primeşte. Dacă venim bolnavi, descurajaţi, nevrednici, El nu ne întoarce spatele. El nu-l alungă niciodată pe acela care vine la El.