Am sădit în mintea mea,
Sămânța sfântă și curată?
A încolțit, aduce roada
Pe care Domnul o așteaptă?

Cu ochii mei privesc acolo,
Unde și Domnul ar privi?
La cei orfani, săraci, la golul
Pe care l-ar acoperi?

E mâna mea de milă plină,
Întinsă către cei săraci
Cu apă și un colț de pâine
Să șteargă lacrima de pe obraz?

Piciorul meu e îndreptat
Spre casa celui necăjit?
Spre-a ridica un biet sărman
Din groapa-n care a căzut?

În inimă mai port iubire,
Față de semeni și dușmani,
Să pot ierta cu nemurire
Pe acei ce mi-au greșit cândva?

Atâtea semne de întrebare
Care așteaptă un răspuns,
Aici poate nu au valoare,
Dar îți zidesc o casă sus ...