Să crezi în EL!
Autor: Sav Simona
Album: volumul 2
Categorie: Botez
Să crezi în EL!

Să crezi în El; E ancora cea vie,
Cu care intri-n noul legământ,
Și să mărturisești deplina bucurie,
Să împlinești porunca pe pământ.

E mare lucru, taina Lui e mare,
Dar e frumos când poți să o-nțelegi,
Să faci un pas din veșnica pierzare
Și-o viață nouă, cu Domnul tău să-ncepi.

Să-nchei un legământ cu Domnul vieții
Mărturisind prin apă și cuvânt;
Stau ca o temelie a virtuții
Ce ni le-a dat Isus, pe-acest pământ.

Născut din nou, pătruns de-a Lui iubire,
Privește-n cerul slavei la Isus
Ce Şi-a dat viața pentru tine,
Să poți primi iertarea cea de sus.

A fost o zi când El a pus lumina,
Ca tu să vezi că ești jos în păcat,
Când El a luat ființa ta de mână
Și te-a condus spre cerul înstelat.

Nu-nțelegeai, umblai pe bâjbâite,
Nu pricepeai aceste bucurii,
Dar la altar, bucatele sfințite,
Punea în inimă nădejdi mai vii.

Nu te-au-nțeles nici prieteni, și nici neamuri;
Mai sunt în suflet încă amintiri...
Dar Domnul, îți era mereu balsamul,
Și biruința sfântă-n vijelii.

În viața ta pe care ai trăit-o
Nu te gândeai deloc la veșnicii,
Dar a venit o zi când Salvatorul
Te-a scos din văile pustii.

Mărturisește azi, aici în apă,
Și cerul va nota azi glasul tău,
De vrei să-L ai pe Domnul Sfânt ca Tată,
O, depărtează-te de orice rău!

E-un legământ ce are-o grea valoare,
E o poruncă a Domnului Isus,
Dar trebuie să rămâi în ascultare,
Să poți ajunge-n ceruri sus.

Apa aceasta până-n veșnicie
Ca mărturie ea va rămânea,
O, țineți la credința sfântă, vie,
Și nicicând nu vă veți clătina.

Vor fi și încercări, vor fi și valuri,
Vor fi atâtea-n viață pe pământ,
Dar Domnul va conduce înspre țărmuri
Pe cei ce-ascultă de Cuvânt.

Aveți în jurul vostru atâția martori,
Atâția ochi ce astăzi vă privesc,
Mulți nu-nțeleg deloc aceste lucruri,
Dar sunt aici, căci totuși vă iubesc.

Și pentru că în suflet se ridică
O rugăciune-n taină pentru ei,
Ca să le-o spuneți, poate vă e frică,
Dar Domnul face astăzi, lucruri noi.

Veniți și voi ce stați de-o parte!
Veniți și voi la crucea lui Isus!
Și pentru voi se scrie iar iertare
Și vă da din pacea cea de sus.

Aceasta este întâia treaptă
Apoi va coborî și Duhul Sfânt
Ce minunat când cerul te așteaptă
Ca să închei și tu un legământ.

Mă rog acum, o, Doamne bun din ceruri
Ia tinerii aceștia-n mâna Ta
De-o fi furtună, sau o zi cu soare,
Să înțeleagă-n toate, voia Ta.

Condu-i, o, Doamne,-n toate să-nțeleagă
Dragostea Ta cu care i-ai ubit
De dragul Tău, doar voia Ta s-aleagă
Cât vor trăi aici, pe-acest pământ.

Mai dă-le Tu, din cerul slavei, semne
Să vadă urma Ta în orice loc,
O, dă-le Duhul Sfânt ca să-i îndemne
În zilele și încercările cu foc.

Sunt multe taine ce nu pot să-nțeleagă
Dă-le răspuns la rugăciunea lor,
Mana cerească, fă-i să o culeagă
Din Biblie, ce-i Cartea Cărților!

Pune în ei o sete de citire
Și de trăire doar după Cuvânt
Și când se află vreo nelămurire
Să vii cu untdelemnul Tău cel sfânt.

Aș vrea acum la încheiere
Ca să repet ce-ați ascultat:
Cereți din cer mereu putere,
Și să nu uiți sufletul niciodat'.

E zi de sărbătoare între oameni,
Și cerul e prezent aici la noi
Acest botez să fie o salvare
Și să plecați cu juruințe noi.

În ziua veșniciei sus, în slavă,
Cu toți aici prezenți să fim
Am vrea ca toți să înțeleagă,
Să mergem spre Ierusalim.

Cetatea nemuririi, veșnicia,
Cu Domnul Isus vrem și noi să fim
Acolo vom simți ce-i bucuria,
Și-om înțelege ce nu-nțelegeam.
Amin
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/140823/sa-crezi-in-el