Într-o zi proorocul Iona

Într-o zi, proorocul Iona,
Prin Cuvântul Domnului,
A primit o înştiinţare,
Să se ducă la Ninive,
În cetate-aceea mare,
Împotriva ei să strige,
Un mesaj de-avertizare,
Cum, că răutatea ei,
A ajuns până la Domnul
Şi de nu se pocăiesc,
Nu mai e chip de scăpare.

Însă Iona s-a gândit,
Că poporul din Ninive,
Trebuie grabnic pedepsit.,
Nu mai merită răgaz
Şi nici timp de cercetare.
Iată de ce a plătit,
După nopţi de frământare,
O corabie să-l ducă,
Undeva în lumea mare,
În direcţia opusă.
Necăjit, cu suflet ars,
A ales să nu asculte,
Şi-a plătit preţul spre Tars.

Un timp a fost liniştit,
O enigmă pe vapor...
Mulţumit c-a ocolit,
Planul Domnului, uşor.
A uitat că este scris,
Un cuvânt verificat,
Că n-ai unde să te-ascunzi,
De Cel viu şi-adevărat,
Iar când El are un plan,
Şi te-ales să-l împlineşti,
Dacă vrei să-i mai fii rob,
Nu ai cum să-l ocoleşti.

Domnul a făcut să sufle,
Peste marea liniştită,
Vânt năpraznic şi furtună,
Şi corabia lovită,
Era gata să se sfarme.
Corăbierii plini de teamă,
Strigau care mai de care,
Dumnezeii lor să-i scape
Din întărâtata mare.
Şi au aruncat în valuri,
Uneltele de la bord,
Urmărind o uşurare,
Şi soluţii de salvare.

În schimb Iona, fără grija,
Frământării din vapor,
Coborî în dormitor.
Şi-adormi acolo dus.
Dar cârmaciul l-a găsit,
Şi mustrându-l îl întreabă:
„De ce dormi? Ţie nu-ţi pasă?
Scoală-te acum şi cheamă,
Grabnic, pe-al tău Dumnezeu.
Poate că se va gândi
Şi la noi şi n-om pieri.”

Atunci toţi s-au sfătuit,
Şi au tras la sorţ să ştie,
De ce tocmai peste ei,
A venit aşa urgie?
Sorţul a căzut pe Iona,
Şi aşa toţi au aflat
Cine era vinovat.
Speriaţi şi curioşi,
Oamenii l-au întrebat:
„Spune-ne din a cui vină,
A venit aşa deodată,
Peste noi aşa furtună?
Ce lucrezi? De unde vii?
Şi din ce popor faci parte?
De ce mergi aşa departe?”

Iona ruşinat răspunde:
„Sunt evreu, mă tem de Domnul,
Cel ce toate le-a făcut,
Cer şi mare şi pământ,
Acum fug de faţa Lui,
Pentru că nu sunt de-acord,
Ca oamenii din Ninive,
Unde necredinţa-i mare,
Să mai fie păsuiţi,
Cu un timp de îndreptare.

Plini de teamă corăbierii,
I-au mai pus o întrebare:
„Ce să-ţi facem noi acum?
Să se liniştească marea
Şi să ne vedem de drum?”
„Luaţi-mă voi degrabă,
Şi mă aruncaţi în mare,
Că doar eu sunt vinovat,
Iar voi veţi avea scăpare.”
Oamenii din corăbioară,
Plini de teamă şi de milă,
Au vâslit din răsputeri,
Să ajungă toţi la mal.
Dar valul întărâtat,
Făcea totul în zadar.

Şi atuci toţi s-au rugat:
„Doamne nu ne pierde astăzi,
Din pricina acestui om,
Noi îl aruncăm în mare,
După cum el a cerut,
Nu ne-mpovăra cu vina,
Sângelui nevinovat,
Nu ne socoti mişei,
Căci doar Tu ştii adevărul,
Şi doar Tu faci tot ce vrei.

Un, doi, trei şi zdup în mare,
Marinarii-l aruncară,
Dar o teamă fără margini,
I-a cuprins în suflet iară,
Au adus atunci o jertfă,
Prin care-şi cereau iertare,
Şi au făcut juruinţe,
Pentru sfântă îndreptare.
Domnul a trimis un peşte,
Unul din acela mare,
Ce l-a înghiţi pe Iona.
Şi atunci în strâmtorare,
După trei zile şi nopţi,
Iona a chemat pe Domnul,
Şi-a mărturisit păcatul,
Implorând smerit iertare.
A promis pe viitor,
Dragoste şi ascultare.
Astfel teafăr a scăpat
A ajuns iar pe uscat.

Apoi a mers la Ninive,
Cum Domnul i-a poruncit.
A pătruns cale de-o zi,
Şi strigând el a vestit:
„Încă patruzeci de zile,
Vă mai sunt îngăduite,
Şi-apoi case, vite, oameni,
Toate vor fi nimicite!”
Toţi oamenii din Ninive,
Cei de rând şi împăratul,
Cercetaţi de-acest cuvânt,
Şi-au mărturisit păcatul,
Lepădându-se de idoli,
Şi de orice fel de zeu,
Au vestit şi-au ţinut post,
Cu adânci părei de rău,
Implorând cu toţi iertare,
S-au întors la Dumnezeu.

Domnul le-a văzut căinţa,
Teama care i-a cuprins,
Şi-a oprit atunci mânia,
Judecata lui aprinsă,
Harul, mila, au învins.
Bucuros e-acum tot cerul,
Bucuroşi cei din Ninive,
Numa Iona-i mânios
Şi începe să se roage,
Supărat şi cu reproş:
„Am ştiut că eşti milos,
Plin de har, de îndurare,
Prea bogat în bunătate,
Cu răbdare şi iertare,
Chiar de ast-am vrut să fug,
Ca să nu Te răzgândeşti,
Ci pe toţi cei păcătoşi,
Cum ai spus să-i nimiceşti.”

Domnul a răspuns cu milă
Şi lui Iona înc-o dată:
„Bine faci tu că te mânii?
Ai tu inima curată?
Tu eşti aspru, ceri dreptate,
Răul pedepsit să fie,
Însă chiar de-un curcubete,
Milă văd, îţi e şi ţie.
Şi-atunci, Eu să nu am milă,
De cetatea asta mare,
Unde sunt atâtea mii,
De bătrâni şi de copii,
Ce nu pot deosebi,
Stânga de dreapta pe cale?

Fraţi, surori, să luăm seama,
Că în lumea trecătoare,
Încă sunt mulţi „niniveni”,
Ce se duc înspre pierzare.
Poate sunt în casa ta,
Poate sunt vecinii tăi,
Poate sunt din alte ţări,
Poate sunt nespus de răi...
Însă Domnul plin de milă,
Le mai face o chemare.
Noi suntem trimişi la ei,
Cu mesajul de salvare.
Să fim plini de Duhul Sfânt
Şi de roada lui slăvită,
Mergem azi cu Vestea Bună,
Prin credinţă, cu iubire,
La o lume rătăcită,
Ca să fie luminată,
Ca să fie mântuită.

de Teodor Groza
01.10.2015
Vişeu de Sus