Biletul de-mbarcare
Autor: Alexandrina Tulics
Album: Foșnet stelar
Categorie: Trezire si veghere
Biletul de-mbarcare

...câte vapoare mortuare,
adastă-n porturi fără soare,
cu oameni fericiți la îmbarcare
dar cu destinații păgubitoare?
Câți iau bilet la Barca nemuririi
condusă de Isus Christos-Fiul iubirii?
Câte batiste flutură în zare
în mâna oamenilor fără Soare...
Și câți se-mbarcă-n alb
în Barca-I de iertare?
Câte suspine le rămân în suflet,
celor care văd cum pleacă...
Și poate...
n-o să-i mai revadă ... niciodată ?!
- Oprește-te și intră-n Barcă
cum Noe și ai săi, ca altă dată,
au ascultat să intre în corabia,
ce i-a asigurat pe viață!
Căci poate,
ai luat bilet spre iad - nenorocire,
cu steagul ''cap de mort'' fără de știre'';
Dar astăzi, ești chemat să-ți iei bilet
ce-ți va schimba plutirea,
intrând cu Domnul Christ'
în Nemurire!

3 octombrie-2015
SandaTulics
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/140980/biletul-de-mbarcare