ZIUA TRANSFORMĂRII

A fost o zi deosebită
Și niciodată n-oi uita
Din starea cea nenorocită,
Din neagra viață, risipită
M-a scos, Isuse, mâna Ta.

Eram drumețul fără țintă
(Sau, poate, spre neant mergeam)
Pășeam prin șubreda incintă
Știam că nimeni nu m-alintă
De ce exist nu-nțelegeam.

Mă întrebam: ”Ce-i existența?”
Și nu găseam corect răspuns
Apoi, ciudat, indiferența
Mi-a-ntunecat, total, prezența
De mine însumi m-am ascuns.

Dar ai venit, cu drag, la mine
Și-ai rupt un lanț ce mă zdrobea
Lăuntru-a vrut șă Ți se-nchine
C-ai șters și lacrimi și suspine
Ca Cerul, clar, să-l pot vedea.

Da, ai găsit în mine pleavă
Și intrigi multe și tumult
Privirea Ta a fost suavă
Parcă eram într-o dumbravă
Și-am vrut, de-atunci, să Te ascult.

Când am simțit ce fericire
În ființa-mi toată a pătruns
Am priceput că nu prin fire
Pot câștiga o moștenire
Ci doar prin pozitiv răspuns.

Urmat-au părtășii ce-odată
Nici nu visam să pot să am
M-ai conectat cu-al nostru Tată
Ce transformare minunată!
Mai mult din cupa Ta doream.

Minuni trăit-am nu puține
De când la colb am renunțat
Când mă înțeap-un mărăcine
Știu că tărie pot obține
Din harul ce s-a revărsat.

Nu-s solitar pe-a vieții cale
Ci pas cu pas mă însoțești
Văd frumuseți și în petale
Și-n căi lactee, căi astrale
Și-n stările nepământești.

Nu pot să uit evenimentul
Din ziua marii sărbători
Exprim și azi atașamentul
C-al Tău Cuvânt mi-e alimentul
Cu viziuni și cu splendori.

George Cornici/5 Octombrie, 2015