După ce am predicat aproape trei săptămâni în împrejurimile Exmouth-ului, am plecat la Teignmouth, aşteptându-mă să stau acolo zece zile ca să predic Cuvântul printre fraţi. În acea primă seară, o tânără a ajuns să-L cunoască pe Isus Hristos ca Mântuitorul ei. Acest lucru a fost o binecuvântare pentru mine pentru că niciunuia dintre slujitorii de acolo nu i-a plăcut predica. Domnul judecă lucrurile atât de diferit faţă de om!
Următoarea săptămână, după ce am predicat zilnic în capelă, am fost rugat să rămân şi să slujesc acolo. Din cauza unei opoziţii clare, am hotărât să rămân până voi fi dat afară în mod oficial. Am predicat din nou în ziua Domnului, cu toate că mulţi nu s-au bucurat să îmi audă predica. Unii oameni au plecat şi nu s-au mai întors niciodată. Alţii, care înainte de venirea mea nu aveau obiceiul să participe, au venit la capelă. A apărut deodată un duh de cercetare şi de studiere a Scripturilor. Oamenii voiau să ştie dacă lucrurile pe care le spuneam eu erau adevărate. Cel mai important a fost că Domnul a pus pecetea Lui de aprobare pe această lucrare, convertind păcătoşi.
Am predicat în această capelă în calitate de slujitor vizitator timp de douăsprezece săptămâni. În acest timp, fără ca eu să cer, Domnul a purtat de grijă cu îndurare de nevoile mele prin intermediul a doi fraţi. La sfârşitul celor douăsprezece săptămâni, biserica de optsprezece membri m-a invitat în unanimitate să devin pastorul lor.
Mi-am schimbat acum părerea despre care este cea mai bună metodă de pregătire pentru slujirea publică prin intermediul Cuvântului. În loc să presupun că ştiu ce este cel mai bine pentru ascultători, Îl rog pe Domnul ca, în îndurarea Lui, să mă înveţe subiectul despre care ar trebui să vorbesc, sau porţiunea din Cuvântul Său pe care ar trebui să o explic. Uneori am în minte un anumit subiect sau pasaj înainte să Îl întreb. Dacă după ce m-am rugat mă simt convins că ar trebui să vorbesc despre acel subiect, atunci îl studiez, dar rămân totuşi deschis faţă de Domnul ca să îl schimb dacă El doreşte aceasta.
Totuşi, de multe ori nu am nici un subiect în minte înainte să mă rog. În cazul acesta aştept pe genunchi un răspuns, căutând să aud vocea Duhului care să mă îndrume. Apoi, dacă îmi vine în minte un pasaj ce conţine un subiect, din nou Îl întreb pe Domnul dacă aceasta este voia Lui. Uneori întreb de mai multe ori, mai ales dacă subiectul sau pasajul este unul dificil. Dacă după rugăciune am pace în privinţa lui, îl iau ca text. Dar rămâne încă deschis ca Domnul să ma îndrume în caz că El hotărăşte să îl schimb sau în caz că eu am greşit.
Uneori, după ce mă rugam, tot nu aveam un text. La început eram nedumirit din cauza aceasta, dar am învăţat să continui pur şi simplu cu citirea obişnuită din Scripturi, rugându-mă în timp ce citesc ca să găsesc un text. A trebuit să citesc cinci, zece, chiar douăzeci de capitole înainte ca Domnul să îmi dea un text. De multe ori a trebuit chiar să mă duc la locul de întâlnire fără să am un subiect. Însă întotdeauna l-am primit, poate chiar cu câteva minute înainte să încep a vorbi.
Domnul mă ajută mereu când predic, cu condiţia să Îl fi căutat cu seriozitate în ascuns. Un predicator nu poate cunoaşte inimile persoanelor din adunare sau ce au nevoie să audă. Însă Domnul cunoaşte; şi dacă predicatorul renunţă la propria lui înţelepciune, atunci va fi ajutat de Domnul. Dar dacă este hotărât să aleagă un subiect cu propria lui înţelepciune, atunci nu ar trebui să fie surprins dacă vede puţin rod din munca lui.
După ce am obţinut textul în felul de mai sus, fie că e vorba de un verset sau un capitol întreg,, sau mai mult, Îi cer Domnului ca în îndurarea Lui sa ma înveţe prin Duhul Lui cel Sfânt în timp ce meditez la acele pasaje. Scriu notiţe pe măsură ce Cuvântul este deschis înaintea mea, ca să văd cât de bine înţeleg pasajul. De asemenea, este folositor ca mai târziu să fac referire la ce am scris.
Rareori folosesc alte ajutoare de studiu în afara Scripturii şi a unor traduceri bune în alte limbi. Ajutorul meu principal este rugăciunea. Oricând studiez o parte a unui adevăr divin, întotdeauna primesc lumină asupra lui după ce mă rog şi meditez la el. Rugăciunea prelungită este adesea grea din cauza slăbiciunii cărnii, a infirmităţilor fizice şi a un ui program încărcat. Dar nimeni nu ar trebui sa se astepte să vadă prea mult bine rezultând din strădaniile sale dacă nu petrece timp în rugăciune şi meditaţie.
Apoi mă las în întregime în mâinile Domnului, cerându-I să îmi amintească ce am învăţat în odăiţa mea de rugăciune. El face aceasta cu credincioşie şi adesea mă învaţă mai multe în timp ce predic. Pregătirea pentru slujirea publică prin Cuvânt este chiar mai minuntă decât predicarea în biserică. A trăi într-o părtăşie constantă cu Domnul şi a avea obiceiul de a fi adesea şi în mod obişnuit într-o stare de meditare la adevăr este o răsplată în sine.