Legea lui Dumnezeu, valabilă și astăzi
Autor: Olga Bucaciuc
Album: spre indrumare
Categorie: Diverse
                        Legea lui Dumnezeu, valabilă și astăzi
Să luăm aminte la cele scrise în cartea Genezei cap. 6, care ne stau ca o mărturie pentru noi cei de azi
”Exact aceleași urmări care au fost văzute în urma călcării Legii de către lumea antedeluviană (omenirea înainte de distrugerea ei prin potop) sunt observate și la locuitorii pământului din generația actuală. Drepturile , proprietatea și chiar viața omului nu erau respectate atunci. Gândurile și închipuirile inimii erau întotdeauna rele.  Ei se închinau la oricine și la orice, numai la Dumnezeu nu. La fel este și în acest veac al minciunii; necredincioșia și idolatria predomină într-o măsură alarmantă. 
Poate susține cineva că Domnul universului nu are o Lege după care își guvernează împărăția? Este a lui Isus sau a Cerului doctrina potrivit căreia Legea lui Dumnezeu nu implică obligații pentru locuitorii pământului? Legea celor 10 Porunci este marele standard al neprihănirii în cer și pe pământ. Această Lege supremă stă la baza tuturor legilor naționale și familiale.”
Foarte importantă este soarta acelei generații de oameni răi, menționați în Geneza cap. 6 , care au sfârșit prin a fi nimiciți de pe fața pământului de apele potopului trimise de Dumnezeu. Luca cap. 17:26,27. Dreptatea și mila lui Dumnezeu s-au văzut prin salvarea lui Noe și a familiei sale. Acest om drept și credincios Domnului nu a avut aceeși soartă ca a celorlalți. Alegerea lui bună de a se închina lui Dumnezeu și de a respecta Legea Lui cea sfântă i-a salvat viața în acele zile ale potopului.
Întrebare: care va fi soarta generației de astăzi care încalcă Legea lui Dumnezeu și jertfa sfântă de la Calvar a Domnului Isus Hristos?
Este timpul ca omenirea să fie trezită la adevărata închinare ce trebuie adusă numai lui Dumnezeu Tatăl ceresc în numele sfânt a Domnului Isus Hristos, Mântuitorul și Salvatorul omenirii.
Domnul Isus Hristos este gata să vină să aducă cu Sine dreptatea pe pământ și răsplătirile Sale fiecăruia după faptele lui. Apoc. Cap. 22:12.
Bunul Dumnezeu să aibă milă de noi și să fim salvați în ziua măreață a revenirii Sale!
AMIN
Olga Bucaciuc, Suceava
16 octombrie 2015
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/devotionale/141247/legea-lui-dumnezeu-valabila-si-astazi