Am participat aseară la un priveghi într-un salon mortuar.

Peter, un tânăr de 26 de ani a fost răpus de o metastaza instalată temeinic în corpul său cu scopul precis de a devora tot ce e viu, de a lăsa în urmă moarte.

Moarte pt tânărul Peter, durere pentru părinţi şi fraţi, întrebări fără răspuns pentru cei care l-au cunoscut.
Erau mulţi tineri adunaţi acolo cu capetele plecate cu priviri triste, cu feţele livide şi cu resemnarea înscrisă parcă pe frunţi.
Organizatorii au făcut totul pentru a limita durerea, pentru ca serenitatea şi demnitatea să predomine.
De ce viata e aşa de scurtă?
De ce suferim atât de mult?
De ce copiii pleaca înaintea părinţilor?
De ce, de ce???
Toate aceste întrebări nerostite şi multe altele încă, puteau fi citite pe chiprile livide ale celor prezenţi.
Domnul cunoaşte relaţia pe care Peter a avut-o cu El, cunoaşte de asemenea motivul pentru care a îngăduit o astfel de plecare prematură, nouă însă ne rămân întrebările.
Eram prezent cu soţia şi cei doi copii ai noştrii foşti colegi ai lui Peter.
Mă întrebam ce poate fi în sufletul celor doi părinţi şi al celor doi fraţi lăsaţi în urmă în durere, în resemnare.
M-am rugat şi mă rog pentru ei şi pentru toţi cei care sunt confruntaţi cu astfel de situaţii deşirante.
Durerea şi suferinta sunt coordonatele acestei existenţe.
Dar în durere şi în suferinţă creştem, în durere şi în suferinţă ne aflăm locul în relaţia cu Stăpânul nostru.
În durere şi în suferinţă ne aducem aminte că suntem ca floarea ierbii care trece, ca un abur.
Şi atunci când durerea şi suferinta bat la uşa noastră e momentul să strigăm după ajutor.
El nu va întârzia să vină să ne mângâie inimile zdrobite, să ne şteargă lacrimile şi să ne intăresca nădejdea că într-o bună zi coordonatele actuale vor fi schimbate şi în locul lor vom avea o existenţa eternă în bucurie şi pace, alături de Isus, Domnul nostru.
Doamne binecuvântează pe cei aflaţi în suferinţă şi durere.