Sunt mântuit!!!
Autor: Maria Nechita
Album: Ploaia tirzie
Categorie: Diverse

   SUNT MÂNTUIT!  

   Când Duhul Sfânt convinge pe cineva de păcat, neprihănire şi judecată, acel om poate să declare cu toată puterea: ''Sunt mântuit.'' Convingerea de păcat este că, păcatul pe care noi trebuia să îl plătim, Isus Domnul nostru l-a plătit, l-a luat asupra Lui. Convingerea de neprihănire este, ca atunci când a luat păcatul nostru asupra Lui, şi El, în schimb, ne-a dat  neprihănirea LUI.

      Rom.4:25. ''..care a fost dat din pricina fărădelegilor noastre şi a îviat din pricină că am fost socotiţi neprihăniţi.''

   Un asemenea transfer, nu era cu putinţă ci numai Unui Fiu de Dumnezeu. EL să fie în veci, lăudat!! Apoi încă un lucru măreţ pe care Duhul Sfânt îl face într-un om când vine la El este: Îl convinge de judecată. Acest mare lucru ne dă tăria de a lupta din odihna lui Hristos în lupta spirituală, ştiind căci la cruce, Domnul Isus a biruit pe cel rău, iar noi nu ne istovim, nu ne rănim luptând cu el, ci îi spunem cu toată convingerea:

   ''Ai fost învins, Domnul nostru te-a biruit, te-a judecat; să dispari din preajma mea pentru că eu sunt neprihănirea lui Dumnezeu în Hristos.''

   Ne tulbură doar atunci când nu ştim cine suntem şi încercăm singuri să depăşim situaţiile, deschizindu-i de multe ori uşa larg să intre, prin cuvinte care, el are acces la noi. De multe ori ne rugăm:

   "Doamne scapă-mă de cel rău!", postim, şi nu se întâmplă nimic, apoi, cădem în descurajare şi ne rănim... şi nu mai ştim ce să credem. E - pentru că încercăm să ducem o luptă care deja a fost câştigată de Isus. Iar celui rău, nu-i este frică de rugăciunile şi luptele noastre, ci el fuge când tu declari: ''Eu sunt neprihănirea lui Dumnezeu în Hristos.''  Aici, vede sângele Domnului Isus şi doar atunci fuge.

        Col.2:15.''A desbrăcat domniile şi stăpânirile şi le-a făcut de ocară când a ieşit biruitor asupra lor prin cruce.''

 Aşa că, putem declara cu toată convingerea: ''Sunt mântuit'' - nu prin puterea mea, ci prin jertfa Domnului Isus Hristos şi îmi voi duce mântuirea până la capăt crezând doar că: sunt neprihănirea lui Dumnezeu în Hristos.                 

     ''ISUS HRISTOS, temelia credinţei noastre!"

      

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/devotionale/141621/sunt-mantuit