Se-ntunecă în colbul lui, Pământul
Autor: Ana Haz
Album: Clip-uri de Iubire
Categorie: Trezire si veghere
Se-ntunecă în colbul lui, Pământul
Și ațipesc în noapte, clorofile,
Clipe buiestre trec la trap ca vântul
Lăsând în urmă câmpuri nefertile.

Ne-ascundem după ușă, pe din dos,
Iar lupul rău, cu limba bifurcată
De parc-ar fi un șarpe veninos,
Ne-nșală cu un măr, ca altădată.

Ne-absoarbe-n el cu lăcomie, visul,
Așa precum ne fură o oglindă,
Cum o celulă fură Universul
Și anti materiile stau la pândă.

Purtăm povara faptei ne-mplinite,
Al zâmbetului șters de întristare
Și dezbinări ca lespezi de morminte,
Ne-mpărtășirea Dragostei ne doare.

Se stinge viața în clipita crudă,
Report la datorii, total scadențe,
În veșnica durere ne scufundă
Minciuna copertată-n aparențe.

S-a stins Iubirea, totul se destramă,
O ia la vale ghemul de pe-orbită,
Dar Golgota mai flutură-o năframă,
Ne cheamă Isus pe Calea sfințită.

Născuți din nou din al Iubirii pântec,
Dintr-un cuptor ce Aur lămurește,
Crescând spre Cer, din gângurit de cântec
Ajungem să iubim dumnezeiește.

Din primii pași, în alergare, în zbor
Cu ochii țintă la Chipul Tău, Cristos,
Împletim durerea cu un fir de dor
Și privim la groapa din care ne-ai scos.

Umblând pe Cale în faptele sortite,
În suflet strălucește Bucuria,
Strivim sub talpă patimi și ispite
Și te-așteptăm Isuse drag, Mesia.

Slăvindu-Te cântăm Noua Cântare,
Cum nimeni n-a cântat-o, niciodată,
În ziua cea de mare sărbătoare,
La Nunta Mielului, mult așteptată.

Amin!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/141663/se-ntuneca-in-colbul-lui-pamantul