E tot mai frământată lumea
Autor: Teodor Groza
Album: Există speranţă
Categorie: Trezire si veghere
E tot mai frământată lumea
E tot mai frământată lumea,
Cu valuri tot mai tulburate,
Păcatul, e trecut de culmea,
Răbdării sfinte şi în noapte,
Se-aude strigăt de străjeri:
„Vine Isus! Vă pregătiţi!
Nu mai e timp de amânare,
Astăzi de vreţi vă pocăiţi!”
E poate ultima strigare,
E poate cel din urmă ceas.
Ieşiţi-I în întâmpinare,
Puţin din noapte-a mai rămas.
El vine după cum e scris
Şi judecă după dreptate,
Va răsplăti pe fiecare,
După credinţă, după fapte.
În lume toate au o ţintă,
Şi-o vreme câte sunt sub soare.
Iar viaţa omului e scurtă,
E ca o floare, trecătoare.
Ferice omul ce înţelege,
A Domnului sfântă chemare,
Şi prin credinţă azi alege,
Să meargă pe strâmta cărare.
Oricât iar fi de greu acum,
Oricât ar fi batjocorit,
Nu e orbit de-al „lumii fum”,
Stă în credinţă neclintit.
E călător pe-al vieţii drum,
Smerit, trudit şi obosit,
Dar răspândeşte „un parfum”,
De om schimbat, prin har sfinţit.
Vine Hristos la judecata,
Mulţimilor de păcătoşi,
Dar vine El şi cu răsplata,
Acelor sfinţi şi credincioşi.
Căci nu-i nimic la întâmplare,
Toate au rost şi vremea lor,
Nu-i chip să fugi, nu e scăpare,
De Marele Judecător.
Cât o să mai rabde Domnul,
Necredinţa, răzvrătirea,
Care stăpânesc azi omul,
Şi îneacă omenirea?
Peste două mii de ani,
De istorie creştină,
Lumea-i plină de tâlhari,
Răi cu inima haină.
Spune-mi suflet preţios,
Ce ai harul să citeşti:
Îl aştepţi tu pe Hristos?
Pentru El te pregăteşti?
Astăzi încă se mai poate,
Să crezi, să te pocăieşti,
În lumină nu în noapte,
Viaţa ta să o trăieşti.
Nu lăsa de azi pe mâine,
Timpul tău e cu hotare,
Nici harul în veci nu ţine,
Şi nici şansa de salvare.
Eu te rog acum fierbinte,
Cât eşti încă pe pământ,
Aleargă la cele sfinte,
Fă cu Domnul legământ.
de Teodor Groza
29 Octombrie 2015
Vişeu de Sus
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/141677/e-tot-mai-framantata-lumea