De îndrăznești să crezi mereu, că sensul vieții tale-i o-ntâmplare,
Eu îndrăznesc să-ți spun, gândești ca un NEBUN!
Căci n-ai habar câtă valoare-i pusă-n tine,
De-un Dumnezeu etern, îndurător și bun!

Căci necredința ta în El, o susții cu știința,
Bazându-te pe înțelepții-acestei lumi...
Fără sa știi ca o Supremă Ființă,
Îi ține în picioare, pe toți, pe răi și buni!

Îți spun a doua oară, sa nu-ndrăznești să crezi...
Că toate-s o-ntâmplare-n vastul Univers,
Bazându-te pe asta, mai mult ca sigur, pierzi,
Atunci a ta viață, devine fără sens...

Nu ești un fir de praf, pierdut în depărtare...
În Universul infinit,
Ci sculptura mâinilor Lui creatoare,
Unui Domn preasfânt ce te-a iubit!

El te-a ales din pântecele mamei tale,
Sa fii adus în lume cu un scop precis...
Să-i aduci laude, cinste, Osanale,
Căci viața-n părtășii cu El e ca un vis...

Un vis frumos, un vis ce n-ai vrea să se sfârșească,
Așa-i aici cu El în părtășii...
Iar toți acei ce pot aici, tot pentru El să biruiască,
Acel minunat "vis", trăi-va-n veșnicii!